Situat în Beernem, Belgia, restaurantul Șura Dacilor, condus de români, oferă preparate „pentru toate gusturile”, notează jurnaliștii ziarului belgian. Cu o terasă spațioasă, unde puteți găsi „căsuțe” confortabile, românii plecați peste hotare, dar și străinii, se pot bucura de gustul autentic românesc.

„Tot personalul este de origine română și vă răsfață cu preparate atât din țara lor, cât și de aici”, scriu jurnaliștii. 

O „notă de România”

„Servim mâncăruri cu specific românesc, dar și mâncăruri cu specific belgian și internațional”, a explicat Angi, în vârstă de 31 de ani, responsabilă de marketing. „Astfel, un român care vine să mănânce aici poate regăsi gusturile țării sale natale, iar un belgian poate încerca bucătăria noastră. Și invers, un român care are poftă de mâncare belgiană autentică va găsi aici ceea ce îi place. Și se va simți ca acasă. Fiecare fel de mâncare belgian are, desigur, o «notă de România»”.

Pe lângă mâncarea gustoasă, restaurantul acordă atenție și atmosferei: „Nu ne interesează doar mâncarea. Ne interesează detaliile: să stai într-un loc plăcut, cu muzică bună pe fundal. Pregătim mese care îți umplu bine stomacul. Adesea combinăm o bucată bună de carne la grătar cu suficiente legume”.

Pe terasa restaurantului se află și „un grătar mare, unde un român prietenos este gata să vă gătească friptura perfect”.

Impresionați de atmosfera și terasa restaurantului românesc, jurnaliștii au încercat trei preparate din meniu. La aperitivul cald, cei doi și-au ales ficat de pui cu ceapă și paste făcute în casă cu sos de brânză și ceapă.

„Foarte gustos, dar parcă era deja un fel principal. Mănânci puțin? Atunci poate ar fi bine să sari peste aperitiv. Sau ia doar un aperitiv și vezi dacă mai ai loc pentru altceva”, au mărturisit ziariștii.

Surpriza de la final

Masa copioasă a fost completată de două beri: una Timișoreana, iar cealaltă Ursus: „Bere blondă obișnuită, nimic de reproșat”.

Ca fel principal, aceștia au ales un platou cu fructe de mare: „Nu este un fel de mâncare tipic românesc, dar știau ce fac”.

În final, cei doi jurnaliști și-au răsfățat papilele gustative cu „dame blanche”, un desert alcătuit din înghețată de vanilie servită cu sos cald de ciocolată și frișcă.

„Când am vrut să plătim, am fost surprinși de nota de plată, într-un sens pozitiv, desigur! Am văzut că am beneficiat de o reducere de 30% pentru toată consumația. Ce s-a întâmplat? Această reducere se aplică în fiecare luni și marți. Iată un ultim sfat: doriți să încercați restaurantul? Mergeți acolo la începutul săptămânii. Cu această reducere, am plătit în total 123 de euro. Fără reducere, prețul ar fi fost de aproximativ 150 de euro pentru două persoane”, au mai explicat jurnaliștii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Nooky 27.08.2025, 21:21

Din proprie experienta ,personal de treaba bere buna dar mâncarea lasa de dorit .După 3 vizite nu mai frecventez si nici nu recomand

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.