În urma restructurării, la Primăria Arad vor rămâne 790 de angajați. Măsura se aplică și în cazul posturilor de conducere care vor fi reduse de la 75 la 59.
În același timp, se vor desființa două direcţii, trei servicii, un birou şi patru compartimente, vor fi declasate 17 structuri, alte șapte servicii se vor transforma în birouri, şase în compartimente şi patru birouri vor deveni compartimente.
Decizia cu privire la angajații care vor pleca se va lua pe baza unor teste, au mai precizat reprezentanții Primăriei, potrivit sursei citate.
Noua organigramă se va afla pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Local Municipal, a anunțat vineri, 25 iunie, primarul Aradului, Călin Bibarţ.
Potrivit edilului, cu banii economisiți în urma restructurării ar putea fi amenajat un parc din oraș sau s-ar putea achita un împrumut.
„În acest an, Consiliul Local Municipal a trebuit să aprobe un împrumut de 100 de milioane de lei, adică 20 de milioane de euro, pentru a putea cofinanţa investiţii europene majore în Arad şi doar din această restructurare, care înseamnă reduceri atât de posturi de conducere, cât şi posturi de funcţionari de execuţie, o să avem o economie de circa două milioane de euro pe an, bani din care putem amenaja, de exemplu, parcul din (cartierul – n.red.) Vlaicu, despre care am vorbit, sau în câţiva ani să achităm împrumutul pe care l-am luat”, a spus Călin Bibarţ.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro