O altă față a programului de garanție-reciclare. Alergând după PET-uri prin București: „Nu dau în cap, nu tâlhăresc, sunt bani munciți! Scot un milion, un milion jumate pe zi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele din sticlă, plastic sau aluminiu face ca tot mai mulți români să caute în coșurile de gunoi și tomberoanele puse în stradă. Devenite adevărate pușculițe cu monede, 50 de bani este valoarea fiecărui recipient predat la punctele de colectare, diferite categorii sociale, de la oameni ai străzii la persoane cu serviciu stabil, au pornit goana după ambalajele aruncate de cei care nu se sinchisesc să le returneze.
Cuprins:
Pentru majoritatea, banii din strângerea sticlelor este singura sursă de venit. Alții o văd ca o completare la un salariu prea mic sau care nu vine la timp. „Sumele strânse la finalul unei zile sunt bunicele, dacă ești prieten cu munca, îți merge mintea unde să cauți și te iubește norocul”, spune un băiat care doar asta face cât e ziua de lungă. Cât câștigă un om care adună sticle returnabile? este întrebarea la care Libertatea a căutat răspunsul.
Blocurile de 10 etaje, la mare căutare printre femeile de serviciu
Prima interlocutoare, amabilă să răspundă la întrebare, a fost o femeie care căra în mâini două pungi „de 1 leu” pline cu PET-uri: „Eu sunt femeie de serviciu la blocul ăsta cu 10 etaje (n.r. - ne arată clădirea din care tocmai ieșise din zona Dr. Taberei). Când și când, îmi lasă oamenii sticle la ghenă... eu nu am timp să merg, să caut ca alții... acolo, ce pică! Cam 20 de lei strâng în plus! Uneori mai mulți, alteori mai puțini, sunt buni, mulțumesc lui Dumnezeu! E o fată care face curățenie la un bloc cu patru etaje și alea nu au ghene. Săraca, ea nu face alți bani! Rar îi mai dă câte unul 3-4 sticle să-i ducă gunoiul la stradă. Vrea să se mute la un bloc din ăsta înalt, cu ghene... Lungim sărăcia, ce putem să facem, oricum nu se îmbogățește nimeni din treaba asta!”.
„Din banii luați pe sticle, în jur de 30-40 de lei pe zi, îmi cumpăr mâncare”
Ajung și la Gara de Nord. Aceeași pe care o știm dintotdeauna, cu trenuri țiuind, hărmălaie pe peroane, călători grăbiți să coboare sau să urce în vagoane. În această lume agitată își fac loc oameni cu saci mari, albaștri, prin transparența cărora poți distinge zecile de sticle adunate.
Un băiat îmbrăcat îngrijit caută de zor în coșurile de gunoi aliniate pe peron. Are vorba plăcută, moale și zâmbește încurcat pentru postura în care se află. „Sunt din Prahova, urmează să mă angajez ospătar zilele următoare. Am buletinul pierdut și am depus actele să îmi fac unul nou. Când mi se eliberează documentul, am promisiune de angajare ca ospătar. Până atunci trebuie să mănânc. În momentul de față e singura mea sursă de venit. Din banii luați pe sticle, în jur de 30-40 de lei pe zi, îmi cumpăr mâncare. O situație provizorie, sper să ies cât mai repede din ea!”.
Este urmat la câteva minute de un bărbat care se mișcă greu și care poartă o sacoșă mare, cu nume de magazin alimentar. Află că tocmai ce fusese golit coșul de gunoi din fața sa și nu se lasă rugat să își spună povestea: „Lucrez la un angro. O zi, da, una liberă, iar în ziua liberă adun sticle! Sunt în gară de la 6 dimineața și, până la ora 12, priviți, am 15 lei în traistă. Completez la salariu, mai am 5 ani până la pensie. E greu, ce să spun mai mult, e tot mai greu! Mă gândesc deja la iarnă, la zilele când o să fie prea frig să adun PET-uri”.
Un tren plin ochi își face apariția în gară. Călătorii se revarsă pe peron, precum un banc de pești în mare. Coșurile de gunoi devin brusc neîncăpătoare. Un tânăr cu moacă de șmecheraș, tatuat, cu școala vieții făcută la zi, apare de nicăieri cu doi saci albaștri. Este iute în mișcări și, după ce ochește 6 sticle de plastic și 3 doze, le golește de conținut și le aruncă în pungi. A venit ca ursul la miere. Îl întreb, direct, câți bani face pe zi? „Domnule, nu dau în cap, nu tâlhăresc, sunt bani munciți! Un milion, un milion jumate (bani vechi)!”. Când îi spun că alți colegi de meserie mi-au zis că strâng sume mult mai mici, ridică din sprâncene. „Mint, nu-i cred! Dacă știi unde să cauți, te miști repede și ai puțin noroc, faci banii ăștia! Sunt care se mulțumesc cu puțin, e treaba lor!” spune el, aruncând sacii pe umeri.
„Sticlele nu sunt un venit sigur, azi le găsești, mâine nu”
Părăsesc larma gării pentru un loc liniștit. Parcul Izvor. Pare încremenit. Arșița zilei este insuportabilă. Oameni și păsări fug din calea soarelui, căutând umbra. Păzind o sacoșă cu sticle goale, un bărbat între două vârste își trage sufletul. Conversația între noi se urnește greu, ca un motor de camion iarna. „Nu înțeleg ce doriți?”, se precipită el. Îi explic ce vreau să aflu și dacă dorește să mă ajute. „Da, se fac bani! Se pot face și 100 de lei, mai ales pe căldura asta. Dom’le, eu sunt angajat la spații verzi, salariul îl luăm cu întârziere. Se dă banul, dar nu la timp! Am două fetițe acasă, pe una dintre ele am operat-o la ochi... bani la doctor, tratament... mă știe cineva? Sticlele nu sunt un venit sigur, azi le găsești, mâine nu știi. Treaba în țara asta este că unii au prea mult și alții prea puțin!”.
Traversez Bulevardul Regina Elisabeta și urc Calea Victoriei până la Ateneu. În curtea instituției, aplecat asupra coșului de gunoi, un tânăr ascultă muzică la căști cu fir. Găsește o doză de suc goală pe care o așază delicat în sacoșă. Îi fac semn că vreau să vorbesc cu el. Își scoate una din căști și mă întreabă care e treaba. Când află despre ce doresc să aflu, mă ia la rost: „A, păi nu merge așa, gratis. Îmi plătiți ziua de muncă, un milion, două milioane, nu pot să stau la taclale pe degeaba. Am o poveste frumoasă, stau la poze, la filmare, vă duc și acasă la mine. Dar mă plătiți!”. L-am refuzat politicos.
„Șmecheria e că eu mă duc unde are balta pește”
De pe o bancă sunt abordat de un individ căruia cu greutate îi ghicești vârsta. „N-a vrut să vă zică nimic, cerea bani! Și eu strâng sticle...” și, ca drept dovadă, își scoate din buzunar un sac menajer, mare, mototolit. „N-am intrat încă la serviciu, e prea cad!”, încearcă bărbatul să fie pontos. „Și eu trăiesc doar din chestia asta. E bine că sunt propriul meu șef, nu mă comandă nimeni, muncesc seara dacă mi-a fost rău dimineața și dimineața, când stau de petrecere seara. Treaba cu sticlele este bună, pentru că nici măcar boschetarii nu mai stau cu mâna întinsă. Caută cinci sticle goale, le schimbă la magazin pe cea mai ieftină bere la doză și trag din ea cât de mult pot... În schimb, dacă vrei să faci bani de portofel, atunci trebuie să te miști. Nu, nu ca o găină fără cap. Eu dacă alerg prin soarele de acum cinci ore, nu mai sunt bun de nimic câteva zile... Ai și tu o țigară?”. „Nu fumez!”. Face o pauză, oarecum contrariat de răspunsul primit, și continuă să explice afacerea: „Păi, chiar aici, în parcarea de alături, erau sticlele aruncate peste tot când a jucat România. Mâini mai multe îți trebuiau, ca să le poți aduna. Veniți la un meci, să vedeți cum arată străzile după, calci pe sticle de apă și doze de bere. Faci sute de lei într-o mână de ore!”
Urmează o pauză scurtă. „Ce mergea o țigară!”, îmi bate un nou apropo. Îi repet că nu fumez. Își pierde din entuziasmul povestirii. „Șmecheria e că eu mă duc unde are balta pește, nu iau kilometri în picioare să tocesc pingele!”. „Și unde are balta pește?”, plusez eu. „Nu pot să-ți spun, îți dai seama!”, mă flituiește individul.
La ora jocului cu Țările de Jos m-am prezentat în Piața Revoluției. Locul amenajat special pentru vizionarea meciului a devenit rapid neîncăpător, peste o mie de oameni așteptând să fie părtași la calificarea istorică a naționalei noastre. N-a fost să fie, olandezii ne-au bătut! Singurii care au plecat fericiți de la fața locului au fost cei care strângeau sticlele aruncate peste tot.
Pentru ei a fost o seară bună, cu tomberoane pline și pungi de gunoi umplute până la refuz. „Am strâns peste 100 de doze... N-ați văzut ce tare a plouat? Belșug, nu?! Puteam să mai adun tot atâtea, dar n-am avut în ce să le mai pun, nici cum să le car! Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru mine e suficient pe ziua de azi! Să ia și alții! Că cine face munca asta, înseamnă că are trebuință...”, s-a confesat o doamnă mărunțică, răvășită de efort și ploaie.
Dymy 11.07.2024, 12:22
Pana la urma curatenie si sursa de venit. Pacat ca la C-ta de ex scormonitorii devalizeaza tomberoanele pentru reciclare si imprastie tot gunoiul !
TZTZ 11.07.2024, 12:56
Singura problema este ca rascolesc pubelele din oras si lasa o mizeri crunta in urma. Da, curata orasul, dar si il murdaresc in acelasi timp.
ginx 11.07.2024, 13:05
Un adevăr trist. Partea buna e ca e mai puțină mizerie pe străzi
Realist2023 11.07.2024, 14:17
A fost nevoie de 30 DE ANI ca sa se puna la punct un sistem care functiona si in vremea lui Ceausescu ! E foarte bine ca functioneaza (chiar daca nu acopera toate tipurile de ambalaje returnabile). Dar ganditi-va cate alte materiale si obiecte se arunca "la ghena" (sau pe langa), pentru ca nu exista sisteme de colectare si reciclare !
gigiladrea 11.07.2024, 16:11
sistem de colectare a existat intotdeauna - colectarea gunoiului - s-ar fi putut la fel de bine obliga firmele sa faca sectii de selectare si sa faca ele asta asa cum am vazut intr-un documentar ca se face in uk sau sua dar la noi guvernul si mai ales comisia europeana si parlamentul european protejeaza excesiv firmele si dau cu biciul si taxele in populatie cu agresivitate cu o multime de masuri intre care asta e doar una mai sunt multe altele plus inflatia facuta tot de ei de cativa ani de cand au liberalizat preturile la energie si gaze, etc