Pe 17 octombrie 1988, Mao Yin, care avea numai 2 ani, a fost răpit. Totul s-a petrecut pe drumul de întoarcere spre casă, venind de la creșă. Băiatului i-a fost sete, aşa că tatăl său s-a oprit la intrarea într-un hotel. Părintele l-a scăpat puţin din priviri, ocupat să facă rost de apă, moment în care băiatul a fost furat.

Disperaţi, părinții l-au căutat peste tot în țară, iar mama sa a distribuit peste 100.000 de pliante, dar fără folos, relatează BBC. Cazul a fost însă rezolvat după 32 de ani.

Un copil răpit când avea doi ani a fost găsit după trei decenii cu ajutorul tehnologiei moderne
Foto: BBC

Cum a fost găsit tânărul

Potrivit CNN, poliția a folosit o tehnică des întâlnită în astfel de cazuri. Este vorba despre o fotografie veche a lui Mao, pentru a obține una cu el la maturitate. Ulterior, însă, autoritățile din Beijing au folosit tehnologia de recunoaștere facială, imaginea fiind comparată cu cele din baza de date națională.

În plus, în aprilie, poliția a primit un pont despre un bărbat care adoptase un copil în urmă cu ceva ani.

După mai multe cercetări, poliția a reușit să-l găsească pe Mao, într-un alt oraș, iar testul ADN a confirmat că este vorba despre băiatul răpit în 1988.

Acum, familia s-a reunit la o conferință de presă a poliției, iar fiul în vârstă de 34 de ani a spus că intenționează să petreacă timpul cu părinții.

“Aș dori să mulțumesc zecilor de mii de oameni care ne-au ajutat”, a spus mama băiatului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.