Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2019 se situează la 30,8%, în creștere cu 3,9% față de sesiunea de toamnă a anului trecut (26,9%), se arată într-un comunicat al MEN.
Dintre cei 34.815 candidaţi care s-au prezentat la examen în sesiunea de toamnă, 10.718 au reușit să obțină medie de promovare. Dintre aceștia, 8.049 provin din promoţia curentă, iar 2.669 din promoţiile anterioare.
Astfel că rata de success pentru promoția 2018-2019 este de 34,2%, cu peste 1% mai mare decât anul trecut.
În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 23,7%.
La nivelul județelor, cele mia mari procente de promovare le-au avut județele Harghita (44,44%), Iași (43,69%), Gorj (42,46%), Alba (41,18%) și Dolj (40,36%). La polul opus, cel mai scăzut procent l-a avut județul Giurgiu, cu 21,85%.
În București, rata de promovare a fost de 31,95%.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 3 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi, 3 septembrie, pe segmental orar 12:00 – 16:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.
Media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro