MENIU CAUTĂ
14 Ian. 2019 08:56

Riscul de avalanşă în masivul Ceahlău este ridicat. Salvamontiștii avertizează

Distribuie

Şeful Serviciului Salvamont, Raul Papalicef, a declarat că, în unele locuri troienele depăşesc doi metri înălţime, iar indicatoarele de orientare au fost acoperite de zăpadă. Chiar și așa, zeci de turişti au urcat, în weekend, spre cabana Dochia, punându-și viața în pericol.

„Vântul din sector nordic, destul de rar întâlnit în Ceahlău, a format troiene care depăşesc doi metri, astupând în platoul dintre Vârful Toaca şi Cabana Dochia aproape total indicatoarele şi semnele de marcaj, formând depozite periculos de instabile pe jgheaburile adiacente. Pericolul de avalanşă se menţine foarte ridicat, iar traseele relativ sigure sunt cele care urcă din Izvorul Muntelui prin Lutul Roşu şi Jgheabul cu Hotar”, a declarat şeful Serviciului Salvamont Neamţ, potrivit Agerpres.

Ninsorile din ultimele 24 de ore au făcut ca stratul nou de zăpadă care s-a așternut în ultima perioadă în Munții Bucegi să măsoare, în unele zone, peste jumătate de metru. Salvamontiștii din stațiunea montană Bușteni avertizează că, din cauza viscolului și a ceții, vizibilitatea este redusă la mai puțin de 25 de metri, iar acest lucru complică și mai mult situația.

Citește și

Laura Lavric vrea să-și dea sora în „urmărire internațională”. Îi e datoare 10.000 de euro, prin hotărâre judecătorească

Citește mai multe despre avalanșă și risc pe Libertatea.

Comentarii