Noul sediu al DIICOT aflat pe strada Sfânta Vineri nr. 33 din București a fost cumpărat în 2017, pe când clădirea cu 7 etaje era doar un șantier. Potrivit RiseProject, șeful DIICOT de la acea vreme, procurorul Daniel Horodniceanu, a înaintat trei note de fundamentare procurorului general al României, Augustin Lazăr, privind achiziția clădirii.
În documente, conducerea DIICOT menționa că pentru soluționarea problemei cu spațiul s-a adresat Primăriei Generale, R.A.P.P.S., Ministerului Apărării Naționale, dar că nu au primit soluții, motiv pentru care se impune cumpărarea unui sediu.
Cele trei instituții indicate în notele de fundamentare au transmis jurnaliștilor Rise Project că DIICOT nu a făcut niciodată astfel de solicitări.
Achiziție pe repede înainte
Clădirea a fost cumpărată de la compania Art Dimon SRL, care are ca asociați majoritari trei firme din Ungaria, pe 13 decembrie 2017. Achiziția a fost perfectată în timp record.
„De la ora 14:00 până la 17:00, comisia a avut timp să treacă prin toate documentele depuse de Art Diamond SRL, să vizioneze clădirea și să observe dacă respectă cerințele din caietul de sarcini. Reprezentanții firmei au fost invitați în aceeași zi, până la 17:00, la negocieri. Practic, în doar câteva ore, achiziția de peste 17 milioane de euro a fost rezolvată”, scriu jurnaliștii de la Rise Project.
Prețul de 17 milioane de euro plus TVA este cu 5 milioane mai mult față de raportul de evaluare realizat la momentul achiziției, în decembrie 2017, când imobilul a fost estimat la aproape 12 milioane de euro.
Cu tot cu TVA, statul a plătit peste 20 de milioane de euro pe sediul DIICOT.
Nereguli găsite de Curtea de Conturi
La un an după cumpărarea sediului, Curtea de Conturi a verificat achiziția. Concluziile inspectorilor arată că achiziția sediului DIICOT din strada Sfânta Vineri nu a fost transparentă și a încălcat normele stabilite prin procedura internă.
DIICOT „nu a asigurat transparența procedurii achiziției, contrar prevederilor art.7 din procedură, care menționează afișarea anunțului privind intenția de cumpărare la sediul autorității contractante, cât și publicarea pe site-ul propriu a anunțului de intenție” , se menționează în raportul Curții de Conturi, citat de Rise Project.
Ce au mai constatat inspectorii Curții de Conturi:
- DIICOT a hotărât de la cine să cumpere sediul cu o săptămână mai devreme, deși ofertele puteau fi depuse până în 20 decembrie 2017.
- Singura ofertă din dosarul de achiziție – S.C. Art Diamond Real Estate SRL, cea declarată câștigătoare – a fost depusă la DIICOT în iulie 2017, cu mult înainte ca procedura de achiziție să înceapă, mai susține raportul de control.
- Doi dintre membrii comisiei de achiziție nu îndeplineau cerințele din procedură, fiind subordonați ierarhic procurorului-șef al DIICOT.
- Prețul nu a fost negociat.
Horodniceanu: „Dacă s-ar vinde acum, probabil că e cel puțin dublu”
Întrebat de către jurnaliștii Rise Project despre achiziționarea sediului DIICOT, procurorul Daniel Horodniceanu a declarat că „asta e o realizare foarte bună, e singura clădire luată în 33 de ani (…) Dacă s-ar vinde acum, probabil că e cel puțin dublu”.
Întreaga investigație poate fi citită pe Rise Project.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c407a59822c1a85e9cefadd454f8500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4593cb7e1bcbdb6481b5823c7e04809b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5fe09bf80c4655e6e20dd768830dbeae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/06/colaj-sediu-diicot-id223527inquamphotossabincirstoveanu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/catalin-netcu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diabet-pompe-insulina-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spital-regional-cluj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tir-uri-parcate-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trenuri-noi-arf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-oprita-de-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
vudejea 08.06.2023, 20:01
Ce sa mai vorbim de politicieni cand sefii DIIICOT sunt penali unul dupa altul...Bica, nemernicul asta...Hm, altceva ma nedumereste: daca raportul e din 2018, cine l-a citit, cine avea atributii sa sesizeze caci sunt fapte penale vadite si ce s-a facut or nu s-a facut nimic, a plouat? Cum idraznesc acesti oameni ce fac justitia sa continue sa batjocureasca romanii...Va rugam dragi jurnalisti, aflati pentru noi lucrurile astea
Mirciulica 09.06.2023, 13:08
Întreaga clasa a magistratilor s-a bucurat permanent, inclusiv pe vremea lui ceașcă, de foarte multe privilegii, dintre care, cele mai importante sunt "scutirea" de rigorile legii pentru ilegalitățile comise ( și în aranjamentele și mis-masurile interne, acestea sunt nenumărate- priviți doar la măgăria cu dosarul "eroului" de război irakian și în același timp, dottore al națiunii romane ), cu excepția celor prea exagerate si cu prea multe implicatii, care nu puteau fi musamalizate dar și, bineînțeles, dreptul din naștere, de a primi o pensie mai mare decât salariul. A, am uitat, mai au un privilegiu, acela de a santaja tara, Romania, dacă cineva va încerca să îndrepte aceasta absurditate, aceasta aberație, care, zic ei, afectează " independenta justitiei". O fantasmagorie mai mare decât sa vrei o pensie mai mare decât salariul, din banii celorlalti și sa mai si reclami pe la doamna UE ca nu ți se acorda acest " drept" ce ți se cuvine pe motive de Kafka, nu exista. Da, o pensie speciala trebuie sa fie dar, ca e 65% sau 85% sau 90% din media salariilor pe ultimii 2, 3, 5 ani de activitate, nu are importanta. Important este sa fie de bun simt, sub nivelul salariului. În ce tara civilizata, un magistrat se pensionează de tânăr, la 50 de ani ca apoi sa se angajeze iar la stat ( ca unde e mai zemos și mai mustos salariul ?) si cu pensie mai mare decât salariul , pentru care nu a contribuit ? Ai salariul mare, de 20-30 mii lei ? Pai ai și pensia contributiva mare.
Mirciulica 09.06.2023, 13:22
În ce-l privește pe domnul H, l-am văzut și noi, multimea modesta și traitoare din pensie contributiva ( cam de 60% din salariul muncit vreo 40-45 de ani, tot cu studii superioare și noi ), cam ce poama este, asa ca diferența s-ar putea sa o găsiți și la el prin locuri dosite, eventual off-shore. Cat de ușor se făramă soclul unui om, aparent rezonabil, dar în realitate un arivist și imoral, lipsit de decenta. Dar cât de ușor se ruinează imaginea unei întregi instituții a dreptății, a justitiei, cu astfel de manifestări grobiene a reprezentanților ei. Din păcate pe mana unor acestora ajungem noi când avem cuțitul la os. Dar ce încredere poți avea în niște indivizi care cer atat de agresiv mult mai mult decât li se cuvine ( de fapt din banii nostri ), care te șantajează cu reclamații la UE, care își exchibeaza astfel imoralitatea, indecenta ? Cața lipsa de bun simt.... Și ei ii judeca pe alții. Doamne ferește......
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.