Anunţul pune capăt speculaţiilor declanşate marţi, când Rishi Sunak a ţinut primul său discurs ca prim-ministru în faţa celebrei adrese de pe Downing Street: unde era familia lui?

Fostul premier Liz Truss a fost însoţită, în ultima sa apariţie în faţa numărului 10, de soţul ei şi de cele două fiice adolescente, dar Rishi Sunak a apărut singur. Ceea ce i-a determinat pe mulți observatori să se întrebe dacă familia lui are de gând să se mute în Downing Street.

O purtătoare de cuvânt a biroului noului premier a pus miercuri capăt speculaţiilor. „Se vor muta la numărul 10, unde locuiau înainte”, când Sunak era cancelar, a transmis aceasta.

Şi vor locui la numărul 10, unde „au fost foarte fericiţi”, şi nu la 11 (sediul Ministerului de Finanţe), o locaţie mai spaţioasă unde au locuit în special Boris Johnson şi soţia sa Carrie, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Rishi Sunak şi soţia sa, Akshata Murty, multimilionari, părinţii a două fiice, deţin un imobil impunător în circumscripţia prim-ministrului în nordul Angliei, o casă în cartierul Kensington din Londra precum şi un apartament în Santa Monica, California.

Averea cuplului Sunak este estimată la 730 de milioane de lire sterline (839 de milioane de euro), potrivit Sunday Times. De altfel, Rishi Sunak este cel mai bogat lider occidental.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Jumbo 27.10.2022, 20:18

Ce rusineeeeeeee?????

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.