Un român de 22 de ani a fost prins în flagrant delict în timp ce vindea droguri lângă gara din Padova, iar intervenția poliției s-a transformat într-un scandal violent. Tânărul a atacat agenții și a distrus autospeciala în care era dus la secție, scrie publicația Padova Oggi.
Cuprins:
Incidentul a avut loc duminică, 26 aprilie, în jurul orei prânzului, pe via Mameli din Padova, unde polițiștii l-au surprins în flagrant delict în timp ce vindea aproximativ două grame de hașiș unui client de origine nigeriană. Cei doi, vânzătorul și cumpărătorul, au fost opriți imediat de agenți. Cumpărătorul a fost sancționat, în timp ce românul a fost încătușat pe loc, mai ales că avea deja antecedente pentru fapte similare.
La percheziția corporală, polițiștii au găsit asupra lui alte 22 de grame de hașiș și 3 grame de ketamină, porționate și pregătite pentru vânzare. Ulterior, anchetatorii au descins și la locuința acestuia din Padova, unde au descoperit încă 70 de grame de hașiș, precum și ustensile folosite pentru ambalarea drogurilor.
Situația a scăpat de sub control în momentul în care tânărul a fost transportat către sediul poliției. Potrivit anchetatorilor, românul a devenit extrem de agresiv, a început să lovească agenții cu picioarele și coatele și a încercat să scape din custodie. Scandalul a continuat și în autospecială și, cu o lovitură puternică de picior, tânărul a spart geamul mașinii de poliție.
Pe lângă acuzația de trafic de droguri, tânărul s-a ales și cu dosare pentru rezistență la autorități și distrugere. Judecat în procedură de urgență, instanța a dispus plasarea sa sub control zilnic, cu obligația de a se prezenta în fiecare zi la poliție și a fost expulzat din Italia pentru o perioadă de trei ani.