Peste 1.300 de români încasează pensii bune de la stat, de circa 13.000 de lei lunar, dar nu sunt magistrați, cei despre care se vorbește adesea. Foarte bine plătiți sunt și foștii angajați din aviația civilă, arată datele din luna mai de la Casa de Pensii.
Cuprins:
Astfel, în luna mai 2026, în România erau înregistrați 1.322 de beneficiari din aviația civilă. Pensia media a celor din aviația civilă navigantă (Legea 83/2015) este de 13.092 de lei pe lună.
Foto: Libertatea
Spre deosebire de magistrați, raportul dintre ce au cotizat și ce primesc este mai echilibrat (6.847 de lei vin din contributivitate, iar 8.055 de lei de la bugetul de stat), potrivit datelor de la Casa de Pensii.
Deși nu prea se vorbește despre ei, iată că mai sunt și alți români, în afară de parlamentari sau magistrați, mai încasează pensii cu 5 cifre în fiecare lună la noi în țară.
În evidențele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) figurau luna trecută 1.322 de astfel de beneficiari proveniți din aviația civilă.
Spre deosebire de alte categorii speciale, aceștia înregistrează un nivel de remunerare remarcabil, situându-se în eșalonul superior al veniturilor din România.
Potrivit cifrelor oficiale, pensia medie de serviciu a unui fost pilot sau personal navigant profesionist a ajuns în mai 2026 la valoarea de 13.092 de lei pe lună.
Deși suma este una mare, analiza detaliată a structurii acestui venit scoate la iveală o diferență majoră față de pensiile magistraților, un detaliu tehnic esențial pentru înțelegerea echilibrului sistemului public.
Foto: Libertatea
Ceea ce face ca această categorie de pensionari să fie distinctă în peisajul pensiilor speciale din România este gradul de acoperire prin contribuțiile plătite de-a lungul carierei.
Dacă în cazul altor beneficiari de legi speciale, statul român suportă aproape integral sumele din bugetul general, la personalul aeronautic raportul este mult mai echilibrat, reflectând salariile mari obținute în timpul activității.
Conform raportului statistic pe mai 2026, structura pensiei medii de 13.092 de lei a foștilor aviatori este împărțită astfel:
Foto: CNPP
Românii care vor să își completeze stagiul de cotizare la pensie prin intermediul unui contract de asigurare socială vor plăti contribuții mai mari începând cu 1 iulie 2026, după decizia Guvernului de a majora salariul minim brut pe economie de la 4.050 de lei la 4.325 de lei.
Stagiul minim de cotizare la români necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă este de 15 ani, în timp ce stagiul complet este de 35 de ani.
În momentul de față, salariul minim brut pe economie este de 4.050 de lei, ceea ce înseamnă o contribuție lunară minimă de 1.012,50 lei și un cost anual de 12.150 de lei pentru fiecare an de vechime achiziționat.
Odată cu creșterea salariului minim la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026, contribuția lunară minimă va urca la 1.081,25 lei, echivalentul a 12.975 de lei pentru un an de cotizare. Calculat pe an, înseamnă o diferență de 825 de lei în plus.
O analiză realizată de Libertatea pe baza statisticilor oficiale cuprinse în rapoartele instituționale între lunile ianuarie și mai 2026 ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) scoate la iveală o realitate dură: baza de pensionari a țării se micșorează într-un ritm alert, în timp ce valoarea pensiei medii la nivel național bate pasul pe loc.