Astfel, din cei 49.484 de copii si tineri, mai mult de jumatate sunt baieti (55,2%). Randurile copiilor abandonati sunt ingrosate in special de cei cu varste intre 12 si 17 ani, iar cei mici, care nu au implinit inca 11 ani, reprezinta un sfert dintre acestia. Jumatate dintre copiii abandonati nu sunt vizitati de rude sau parinti nici macar o data la sase luni. Aceasta in conditiile in care numai 22,6% din acesti copii sunt orfani.
In judetele Suceava si Vaslui traiesc cei mai multi copii fara familie.
Problema adoptiei de catre straini a unor copii din Romania s-a aflat in atentia presei din Anglia, in ultimele zile, mai multe publicatii relatand ca numeroase familii britanice spera sa infieze micuti romani, o data cu ridicarea moratoriului impus asupra adoptiilor internationale.
Ziarul Sunday Mirror scria in editia de duminica: „Mii de cupluri britanice fara copii au acum o speranta: Romania, unde 50.000 de copii se sting in orfelinate, este pe cale sa puna capat interdictiei asupra adoptiilor impuse acum doi ani, in urma presiunilor Uniunii Europene de a eradica exportul copiilor catre Occident”. Serban Mihailescu (foto), seful Secretariatului General al Guvernului, a declarat ca „o noua lege este in curs de elaborare, incluzand si paragrafe privind adoptiile. Adoptiile internationale vor fi reluate inainte de sfarsitul anului, o data ce proiectul va fi aprobat”.