88% dintre români se așteaptă la scumpiri
Așteptările privind evoluția prețurilor s-au deteriorat într-o singură lună potrivit celui mai recent Sondaj Economic realizat de IRSOP, pentru luna iulie 2026. În iunie, 83% dintre respondenți anticipau creșteri de prețuri, iar în iulie procentul a ajuns la 88%.
Doar 6% cred că prețurile vor rămâne la nivelul actual, în timp ce alți 6% se așteaptă ca acestea să scadă.
Pesimismul este vizibil și atunci când românii sunt întrebați despre propria situație financiară. 63% spun că o duc mai prost decât în urmă cu un an, în timp ce doar 11% consideră că situația lor s-a îmbunătățit.
Trei din patru români cred că vor trăi mai prost peste un an
Nici perspectiva următoarelor 12 luni nu este una optimistă. 75% dintre participanții la sondaj cred că nivelul lor de trai va fi mai puțin bun peste un an.
Doar 13% se așteaptă la o îmbunătățire, iar 12% cred că situația va rămâne aproximativ la fel.
Pe un orizont de cinci ani, 56% anticipează un nivel de trai mai slab, în timp ce 29% cred că vor ajunge să trăiască mai bine.
Presiunea financiară se reflectă și în consum. 58% dintre români spun că achiziționează mai puține produse pentru consumul curent decât în urmă cu un an.
Românii preferă să pună bani deoparte
În ciuda pesimismului, intenția de a economisi a crescut: 52% dintre respondenți spun că intenționează să pună bani deoparte pentru situații neprevăzute, față de 47% în iunie.
43% vor să investească în pregătirea profesională proprie sau a copiilor, iar 31% intenționează să cheltuiască pentru o vacanță în străinătate.
O creștere importantă se observă în cazul terenurilor: procentul celor care intenționează să cumpere un teren a urcat de la 6% la 13%.
11% iau în calcul cumpărarea de titluri de stat sau acțiuni la bursă, iar 7% spun că intenționează să cumpere o locuință, mai arată sondajul Irsop.
De altfel, 17% vor să-și cumpere o mașină nouă sau second hand, iar 7% să deschidă o afacere.
23% cred că AUR poate redresa economia
Întrebarea politică scoate la iveală un nivel ridicat de neîncredere.
Întrebați care dintre partidele principale ar fi cel mai capabil să scoată economia din situaţia dificilă în care se află: 51% dintre români spun că niciunul dintre principalele partide nu este capabil să scoată economia din situația dificilă în care se află.
Dintre formațiunile politice, AUR este indicat de 23% dintre respondenți, fiind urmat de PSD, cu 11%, PNL, cu 10%, și USR, cu 5%.
Astfel, AUR este partidul în care își pun speranțele cei mai mulți dintre respondenții care văd o formațiune politică drept capabilă să contribuie la redresarea economiei, însă procentul rămâne sub pragul de 25%.
„Neîncrederea în partidele existente favorizează apariția unor formațiuni politice noi şi a populismului economic. ”, arată institutul în analiza sondajului.
Românii se așteaptă la un leu mai slab și dobânzi mai mari
Și așteptările privind moneda națională sunt negative. 70% dintre respondenți cred că leul se va deprecia în următoarele 12 luni, în timp ce doar 12% anticipează o apreciere.
În ceea ce privește dobânzile, 76% se așteaptă ca acestea să fie mai mari, față de 74% în iunie.
„Oamenii nu reuşesc să controleze costul vieţii personale, nu speră să scape de inflaţia paralizantă, nu se aşteaptă la o viaţă mai bună prea curând, nu au planuri de investiţii semnificative, nu cred în puterea leului sau în accesibilitatea dobânzilor avantajoase şi consideră că piaţa muncii e în mare măsură blocată. Situaţia reprezintă un pericol nu numai pentru ţară, dar şi pentru partidele politice.”, subliniază IRSOP.
„Gravitatea sugerează că redresarea va fi lungă, orice şoc, oricât de mic, va afecta disproporţional mai ales persoanele cu venituri reduse, iar sprijinul public pentru reforme dureroase nu e niciodată nelimitat.”
Pe piața muncii, 73% dintre angajați consideră că locul lor de muncă este sigur, în timp ce 27% îl văd în pericol. Dintre cei care se tem că și-ar putea pierde serviciul, 83% spun că în localitatea lor se găsește greu un alt loc de muncă.
Sondajul Economic Lunar IRSOP a fost realizat telefonic între 27 și 31 iulie 2026, pe un eșantion de 500 de persoane adulte selectate aleatoriu.
Structura eșantionului reflectă populația adultă a României în funcție de vârstă, sex, mediul de rezidență, dimensiunea localității și regiunea geografică. Marja de eroare este de plus/minus 4,4%.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e70998b3cb0f8c9d8247d4419aa6c66a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ff743146b3f36f0dd8bd121b50ec6f74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b263574471b5906d73cbc073f796f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9ab5be7c0e43bf36afee3b042123f4d5.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_aea695824babce8c71fcdbcc77703434.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a4c9bfbf8ad9d24f570d6f0ee6dc63d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_5b5ea891cd39b3f322241928cad03d5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Mamă sau soră?! Cum arată mama Anei Bodea: «E cea mai frumoasă femeie!» Asemănarea e uluitoare [21 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0950cba6cc3b48ece547330e93693a9b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2e88433daf1d2fbce6f354ee84264c35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4e2fa1453a7fddf0524d6813eeff10fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_81bd10d31e5614c09fbd3cff3590378b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_ee1c565cb711b1f18b9d06893b0da652.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_44131d3ebbfa7857eeaa28045f0dd51a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_399fa523be748320dd1122db3801bab1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7ce5a4a147a2f0b754f12cddbdb8fb7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/whatsapp-image-2026-08-11-at-19-58-05.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-udmr-kelemen-hunor-sustine-o-declaratie-de-presa-referitoare-la-situatia-coalitiei-de-guvernare--foto-hepta-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/catalin-maruta-sibiu-video.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/razvan-botezatu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b0c5317483a2e0c3a2349ba51e70f01b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_953edd9ac00ce94c33405f5467fe9870.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bancnote-euro-14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_51c69199287f630f080aa1ea1850968f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/patrunjel-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sat-in-china.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/hotel-zenyth-bulgaria-temperatura-camere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/plaja-mamaia.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/aspersor-gradina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/proba-la-alegere-a-profilului-la-bac-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cat-este-amenda-pentru-lipsa-rovinietei-in-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-sunt-ecuatorul-tropicele-si-cercurile-polare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/fasole-verde-congelata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/un-tir-incarcat-cu-pui-accident-pe-a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sticle-plastic-reguli-ue-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cod-galben-anm-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/karen-dadonn-romanca-stabilita-spania-imobiliare-lux.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriel-vlase-id261627-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/foto-dumitru-angelescu-image-2026-08-01-at-11-03-09.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/donald-trump.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.