Amenzi pe bandă rulantă pentru mai multe farmacii din Constanța. Polițiștii au descoperit la o unitate sanitară că angajații vindeau soluții de curățare pe post de alcool sanitar. Polițiștii au anunțat că vor continua verificările, iar cei care încalcă legea vor fi aspru sancționați.
În ultimele zile, polițiștii din Constanța au făcut zeci de verificări la farmaciile din județ. În criza provocată de coronavirus, punctele sanitare încearcă să scoată bani și din piatră seacă. Este și cazul unei farmacii, în care angajații vindeau soluții de curățat pe post de alcool sanitar. Poliţia a descoperit şi alte abateri în cele 6 puncte de lucru ale farmaciei.
„Astfel, au fost identificate 581 de sticle (290,5 litri) de soluţie de curăţare, care era comercializată drept alcool sanitar. De asemenea, poliţiştii au descoperit 21 de cutii cu mănuşi, în valoare de 2.100 de lei, care erau expuse spre comercializare fără a avea afişat preţul de vânzare, precum şi 179 de sticle (89,5 litri) cu lichid dezinfectant pe a căror etichetă nu era specificat termenul de valabilitate”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Constanța.
Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.000 de lei.