Românul „Balrog”, unul dintre cei mai periculoși pedofili din Spania, a recunoscut că a abuzat 24 de copii. Riscă o pedeapsă de 286 de ani

Comentează
Arhiva foto

Dumitru Radu Nedelea, 48 de ani, a fost arestat în 2018 și se află în închisoarea din Aranjuez, 48 de kilometri sud de Madrid. Bărbatul, acuzat de abuz sexual asupra a 24 de fetițe românce cu vârsta cuprinsă între cinci și 13 ani, transmitea agresiunile în direct, prin streaming. Procuratura Provincială din Madrid solicită o pedeapsă de 286 de ani de închisoare, scrie publicația iberică NIUS.

„Balrog” a fost numele operațiunii declanșate de Poliția Națională Spaniolă în momentul în care a declanșat ancheta în cazul lui Dumitru Radu Nedelea, unul dintre cei mai periculoși pedofili din Spania.

Nume de cod „Balrog”

Numele a fost împrumutat din „Stăpânul Inelelor”, unde „Balrog” erau demonii de foc, umanoizi uriași și amenințători care aveau capacitatea de a controla întunericul și umbrele.

Pe 19 iulie 2018, Nedelea a fost reținuț sub acuzația că a abuzat 24 de copile „într-un mod deosebit de degradant". De atunci se află în închisoarea provizorie Aranjuez.

Marți, 15 februarie, la Tribunalul Provincial din Madrid a început procesul lui. Românul a recunoscut  toate faptele care i se impută.

„Căința” de la primul termen al procesului: „Sunt alcoolic”

„Mă căiesc și vreau să cer scuze familiilor și victimelor. Îmi pare foarte rău", a declarat el. Una dintre victime și-a retras acuzațiile împotriva lui.

La întrebările avocatului său referitor la faptele sale, „Balrog”, angajat ca mecanic la o fermă, a răspuns că a acționat sub influența alcoolului și că, dacă nu ar fi fost beat, nu ar fi făcut-o niciodată. El crede că o cură de dezintoxicare ar putea evita acest tip de comportament.

Victimele lui Nedelea, toate de origine română, racolate din anturajul său, aveau atunci între cinci și 13 ani. Ororile au fost comise la casa sa din Colmenar de Oreja, unde locuia cu soția și cei doi copii.

Agresiuni transmise online

Nedelea și-a împânzit dormitorul cu microcamere video, iar agresiunile au fost transmise online pe o rețea codată, unde cei mai periculoși pedofili din lume fac schimb de conținut explicit și se sfătuiesc reciproc pentru a evita să fie detectați de Poliție.

La prima audiere s-au prezentat și părinții unora dintre victimele sale, inclusiv un cuplu căsătorit care avea două fiice de 6 și 7 ani. 

Părinții unei victime: „Ești un monstru”

„Ești un monstru!”, a spus plângând mama, care și-a recunoscut fiicele în cadre înregistrate în casa acuzatului. Bărbatul a stat două luni cu ei, sub pretextul că soția lui l-a părăsit și nu are unde să mai locuiască.

În alte cazuri, se oferea să-și ajute conaționalii să le ducă sau să le ia copiii de la școală.

La prinderea lui Nedelea au contribuit anchetatorii de la Unitatea Centrală de Criminalitate Cibernetică din Australia.

Depistat cu ajutorul tatuajelor

Task Force Argos din Queensland a descoperit șapte videoclipuri încărcate într-o bază de date internațională monitorizată de Interpol, unde au fost interceptate conversațiile membrilor unei rețele de pedofili. Tatuajele lui de pe mâna stângă și unghiile murdare l-au dat de gol.

Procuratura Provincială din Madrid solicită 286 de ani de închisoare pentru el, pentru infracțiunile continue de abuz sexual, producere, deținere și distribuire de pornografie infantilă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!