Vestea nenorocirii care s-a abătut asupra familiei a primit-o, la sfârşitul lunii trecute, în timpul Mondialelor de box de la Milano. Moartea micuţei i-a răpit lui Ronald orice 4154-182456-untitled1.jpgbucurie la întoarcerea acasă.

Deşi a fost protejat de colegi şi de staff-ul tehnic pe durata competiţiei din Italia, fratele ucigaşului a aflat de crimă, chiar cu o zi înainte de a urca în ring. Din ce povesteşte fratele ucigaşului, simţi că ceva l-a transformat pe Alexandru dintr- un înger, în demon.

«Alexandru îşi iubea fata ca pe ochii din cap»

“Îşi iubea fata ca pe ochii din cap. Nu era violent şi se liniştise de când se însurase. S-a întâmplat ceva la întoarcerea de la muncă, din Anglia: vorbea de biserică, de apostoli, că nu-i place sistemul. Citea pe net chestiuni religioase. Asta i-a luat minţile şi l-a distrus. Aflase de doi fraţi americani că ar conduce lumea şi spera să discute cu ei. Internetul mi-a distrus fratele”.

I-a adus o şapcă şi un tricou cadou de la Milano
4154-182454-rr.jpg
Sentimentele faţă de Alexandru se amestecă acum în sufletul lui Ronald. “Simt o durere maximă, care va trece foarte greu. Un om sănătos n-ar fi făcut treaba asta. George (n.r. – celălalt frate) şi-a dat seama că se comporta anormal şi a încercat să-l ducă la un control. Dar, chiar înainte de a se produce nenorocirea, murise bunica şi a trebuit să amâne”, a mai dezvăluit Ronald Gavril. Prin intermediul lui George, el i-a trimis lui Alexandru, în arest, din Italia, o şapcă şi un tricou, având emblema Mondialului de box.
4154-182455-lib_19_6235.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.