Ministerul rus al Apărării a precizat, într-un comunicat de presă, că aceste manevre se vor desfășura între 21 şi 27 decembrie în Marea Chinei de Est şi că în program sunt exerciţii comune de tiruri de rachete, de artilerie şi de luptă antisubmarine.
„Obiectivul principal al exerciţiilor este de a întări cooperarea navală între Rusia şi China, de a menţine pacea şi stabilitatea în regiunea Asia-Pacific”, a adăugat ministerul condus de Serghei Șoigu.
În cadrul exercițiilor, Rusia va desfăşura crucişătorul lansator de rachete Variag, fregata Mareşal Şapoşnikov, precum şi două corvete.
La rândul său, potrivit ministerului rus, China va trimite două distrugătoare, două nave de patrulare, o navă de aprovizionare şi un submarin cu propulsie diesel.
„Avioane şi elicoptere ale aviaţiei flotei (ruse) din Pacific şi ale marinei chineze vor fi folosite în timpul exerciţiilor”, a mai precizat Ministerul Apărării de la Moscova.
Moscova caută să își asigure sprijinul Beijingului
Rusia caută în ultimele luni să-şi întărească legăturile cu ţările asiatice, în special cu China, în faţa sancţiunilor occidentale adoptate împotriva ei din cauza invadării Ucrainei.
Moscova şi Beijingul se prezintă drept o contrapondere geopolitică în faţa SUA şi a aliaţilor lor.
La finalul lunii noiembrie, Rusia a anunţat că o escadrilă de bombardiere strategice ruse şi chineze efectuase o patrulare aeriană deasupra Mării Japoniei şi Mării Chinei de Est.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Jumbo • 20.12.2022, 07:09
E cam nasol pt stapanul lumii, simte ca i se strange lațul 😀. Se apropie funia de par 😀. YANKEES GO HOME, slava Rossiaaaaaaa 😀😀😀