S-a cam golit «Beciul Domnesc»! În Arestul Poliției Capitalei au mai rămas acum doar câteva VIP-uri

Comentează
Arhiva foto

Fostul ministru al dezvoltării Elena Udrea, cercetată pentru fapte de corupţie în dosarul Gala Bute, a fost, fără îndoială, cel mai de seamă deţinut din Arestul Poliţiei Capitalei. De cum a intrat în celulă, blonda lui Băsescu a început să se plângă de condiţiile din spatele gratiilor. Şobolani şi gândaci care mişună peste tot, lipsa unei perdele la toaletă şi aerul îmbâcsit, despre asta povestea Udrea la scurt timp după încarcerare. După trei luni în care a stat închisă acolo, Udrea fost transferată la puşcăria pentru femei de la Târgşor, iar ulterior judecătorii au trimis-o în arest la domiciliu. În acest caz a fost arestat preventiv şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care a stat între patru pereţi mai bine de trei luni. În arestul VIP-urilor au ajuns şi fosta şefă antimafia Alina Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin, care sunt judecaţi pentru dare şi luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu în dosarele “Bica 2” şi “Microsoft”.
Jumătate de an a fost înghesuială mare
Alte nume grele, care timp de jumătate de an au împărţit cei câţiva metri ai celulelor din Arestul Poliţiei Capitalei cu infractori mărunţi, au fost ex-ministrul comunicaţiilor Gabriel Sandu, cel care ani buni a stat pe fotoliul de primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan “Pinalti”, dar şi milionarul Nicolae Dumitru, zis Niro. Ei au fost eliberaţi, însă nu se pot bucura de libertate totală. Sunt şi ei arestaţi la domiciliu după ce, spun unele surse, ar fi “vărsat” la DNA tot ce ştiau despre afacerile ilegale făcute de unii dintre liderii politici. Prin cămăruţele înghesuite, cu gratii la geam şi cu paturi suprapuse, îşi duce traiul strâmtorat şi fostul ministru de finanţe Darius Vâlcov, care este cercetat pentru că ar fi ajutat un om de afaceri să primească un contract cu Primăria Slatina. Ulterior, s-a aflat că pentru mâna de ajutor oferită, fostul demnitar ar fi fost “cinstit” pe măsură! Anchetatorii au descoperit, ascunse în pereţii unei vile, nu mai puţin de 101 tablouri de valoare, care nu acoperă însă nici măcar a zecea parte din agoniseala publică a fostului şef de la finanţe, “prinsă” în declaraţiile acestuia de avere. Asta, fără să mai punem la socoteală lingourile de aur şi teancurile de bani cash - lei sau dolari - găsite de procurorii DNA într-un seif.

Foştii primari fac sport după gratii
În primele luni ale acestui an, când celulele arestului erau pline, până la refuz, în “Beciul Domnesc”, aşa cum sugestiv l-a denumit fostul edil de la malul mării, au ajuns ex-primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi cel al sectorului 5, Marian Vanghelie. De altfel, pe lângă Darius Vâlcov, doar cei doi au rămas acum vedetele puşcăriei, în care sunt încarceraţi cei arestaţi preventiv. Sportiv de felul lui, “cârmaciul” din Constanţa are mare grijă de colegul său din

Capitală. Potrivit unor surse, cei doi fac sport în fiecare dimineaţă. Mazăre, care va afla săptămâna aceasta dacă iese din nou la “lumină”, este necăjit, spun surse judiciare, că nu se poate bucura de atenţia fetelor frumoase, de care era înconjurat mai tot timpul. Pe de altă parte, şi mogulul media Adrian Sârbu îşi va putea petrece vara “afară”. Judecătorii Curţii de Apel l-au trimis în arest la domiciliu, însă decizia nu este definitivă.

Veteranii arestului, doi foşti edili

Arestul Central al Poliţiei Capitalei a fost, la un moment dat, ticsit cu nume grele din politică, magistratură şi din mediul de afaceri din România. Rând pe rând, ei au fost trimişi acasă, în arest la domiciliu. Veterani sunt acum Radu Mazăre şi Marian Vanghelie, foşti primari care şi-ar dori şi ei să fie “închişi” în casele lor

Toate celulele, renovate

În acest timp, “Beciul Domnesc” a prins culoare. Muncitorii au zugrăvit şi igienizat fiecare dintre cele 32 de celule, în care au stat, luni la rând, “celebrităţile” mioritice. Zilele trecute, a fost terminată o primă etapă din modernizarea Arestului Capitalei, de care mai toată “lumea bună” s-a plâns când a trecut pe acolo. Urmează ca ferestrele vechi cu zăbrele, care nu prea se închideau sau deschideau, după caz, să fie înlocuite cu unele din termopan. Toaletele în stil turcesc vor fi înlocuite cu unele din inox, cumpărate prin fonduri norvegiene. În plus, şi locul în care deţinuţii pot sta de vorbă cu rudele sau cu avocaţii va fi mărit, astfel încât cei încarceraţi să nu-şi mai aştepte cu orele rândul la “vorbitor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!