Groază a fost cuvântul de ordine ieri dimineaţă, în curtea casei primarului interimar al comunei Jilava, care a fost găsit spânzurat într- un şopron chiar de soţia sa, cu care are o fetiţă de 12 ani. Criminaliştii au ridicat trupul neînsufleţit pentru necropsie, însă nu au găsit nici un bilet de adio.
Astfel, mai multe întrebări au încolţit în minţile apropiaţilor săi. Prima dintre variante ar fi că edilul ar fi căzut psihic din cauza problemelor de la serviciu, unde ar fi fost obligat să semneze anumite acte şi ulterior ameninţat cu puşcăria. A doua ipoteză e legată mai mult de fenomenul paranormalului, şi anume că locuinţa edilului ar fi fost blestemată, după ce acolo a murit în urmă cu 10 ani, tot agăţată într-un ştreag, şi soţia fostului proprietar. Una peste alta, şi Primăria pare atinsă de ceva necurat, având în vedere că primarul ales e în puşcărie, iar interimarul şi-a pus capăt zilelor.
Primarul Gheorghe Brotea pare să-şi fi planificat minuţios moartea. Conform unor surse judiciare, sub şopronul unde acesta şi-a pus capăt zilelor ar fi fost găsită, pe lângă funia şi scara folosite de edil, şi o măsuţă pe care era aşezată o cană de cafea. În urma lui Brotea au rămas îndurerate nevasta şi o fetiţă de 12 ani.