4114-176922-1.jpg

Bomba au aruncat-o reprezentanţii sindicatelor, care spun că nu pot accepta un nivel atât de mic al salariului minim, prag de la care s-ar calcula şi restul veniturilor bugetarilor. Alte detalii despre grila unică de salarizare vor fi negociate în perioada următoare, pentru ca, până pe 2 septembrie, actul normativ să poată fi aprobat.

Legea, gata în septembrie

În ultimele zile, ministrul muncii, Marian Sârbu, nu s-a sfiit să facă declaraţii contradictorii. După ce a dispus reducerea cţficienţilor de salarizare din grila unică chiar şi cu 25%, a încercat să-i liniştească pe angajaţii de la stat, spunându-le că veniturile lor vor creşte cu aproximativ 40% abia peste… câţiva ani.

În plus, Marian Sârbu a anunţat că, până în anul 2010, aproximativ 30% din bugetari ar putea fi disponibilizaţi din funcţiile pe care le ocupă acum.

Ultima oră

În urma discuţiilor dintre Guvern şi sindicate, s-a decis ca raportul dintre cel mai mic salariu de bugetar şi cel mai mare, să nu mai fie de 1 la 15, aşa cum era stabilit iniţial, ci de 1 la 12.

Salariul maxim va fi de 12 ori cât cel minim

Asta înseamnă că leafa cea mai mare plătită de stat, cea a preşedintelui Traian Băsescu, va fi de 12 salarii minime. Asta ar însemna că în 2010 preşedintele va avea un salariu de 8.460 de lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.