Cadrele medicale de la Ambulanţă au plecat ca de obicei în misiune cu gândul de a salva viaţa persoanei pentru care s-a făcut apelul la 112. De această dată era vorba de un bărbat în vârstă de 42 de ani care în urma unui conflict cu un consătean s-a ales cu o plagă tăiată la cap, după ce a fost atacat cu o coasă, potrivit stiribotosani.ro. Ajuns la faţa locului, asistentul de pe Ambulanţă a încercat să îi acorde îngrijiri medicale bărbatului, dar în timp ce îi bandaja rana individul a devenit recalcitrant şi a luat mai multe pietre pe care le-a aruncat către echipajul de pe Ambulanţă. O cunoștință a încercat să îl liniștească, dar bărbatul a devenit și mai agitat.
Cadrele medicale s-au văzut nevoite să solicite ajutorul poliţiei. Scandalagiul a fost imobilizat de oamenii legii, iar mai apoi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe pentru îngrijiri. Nu este pentru prima dată când echipajele de pe Ambulanţă sunt în faţa pericolului.