Direcția de Sănătate Publică Iași a anunțat, miercuri, că șapte cadre medicale, trei asistenți și patru infirmieri din unitatea medicală au fost confirmați cu Covid-19.

„În urma confirmării unor cazuri de COVID-19 la Secţia de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi,  Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a declanşat o anchetă epidemiologică. În urma testărilor efectuate la secţia de ortopedie, pană în prezent au fost depistaţi cu noul coronavirus 6 pacienţi, dintre care 3 din judeţul Botoşani. Toţi aceştia s-au prezentat pentru internare la unitatea medicală în perioada 23.04 – 30.04.2020,” a declarat transmis Marius Voicescu, purtătorul de cuvând DSP Iași, potrivit Agerpres.

Acesta a spus că au mai fost recoltate 139 de probe de la personalul medical, dar și de la pacienți. Voicescu a mai spus că ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare şi urmăreşte să stabilească în continuare toţi contacţii direcţi.

Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, a declarat că pacienţii internaţi la clinica de Ortopedie au fost transferaţi cu autospecialele SMURD la Spitalul CFR, care este unitate medicală Covid-19, iar asistentele medicale şi infirmerii au fost duşi la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”.

Tot miercuri, la Spitalul Parhon din Iași, patru cadre medicale au fost depistate cu coronavirus.

Citeşte şi:

Anchetă epidemiologică la Spitalul Parhon din Iași. Patru cadre medicale, infectate cu coronavirus

CNCD a amendat trei colegii din Braşov, pentru că au condiţionat continuarea cursurilor de obţinerea anumitor medii

Patronul firmei care a făcut dezinsecția în ”blocul morții” din Timișoara, trimis în judecată. Trei capete de acuzare, pe numele bărbatului

„The Mountain” din Game of Thrones are 2.05 metri. Superba lui soție e mult mai mică, nu-i ajunge nici până la umăr și arată așa
PARTENERI - GSP.RO
„The Mountain” din Game of Thrones are 2.05 metri. Superba lui soție e mult mai mică, nu-i ajunge nici până la umăr și arată așa
Horoscop 6 iulie 2020. Taurii sunt cuprinși de o stare de agitație care va fi greu de domolit
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2020. Taurii sunt cuprinși de o stare de agitație care va fi greu de domolit