Oaspeţi de seamă au fost aseară la Castelul Peleş din Sinaia la invitaţia Principesei Margareta care astăzi împlineşte 66 de ani. Inclusiv şeful statului a ţinut să ia parte la dineul oferit de familia regală în Sufrageria de Stat a castelului.
Preşedintele a venit la eveniment însoţit de prima doamnă. Carmen Iohannis a ales o ţinută extrem de elegantă, o rochie lungă de seară cu care a atras toate privirile.
La ceremoniile de la castelul Peleş au luat parte o serie de personalităţi ale vieţii culturale, economice, diplomatice sau sportive. În total, 25 de persoane şi instituţii au fost decorate de familia regală drept recunoştinţă pentru activitatea lor.
„În primul rând, este o mare onoare nu numai pentru mine, ci şi pentru banca naţională a României şi emoţia a fost cu atât mai mare cu cât am ascultat cu atenţie motivaţia decorării, mă bucur că Banca Naţională a României care sărbătoreşte în acest an 135 ani de la înfiinţare este apreciată de Casa Regală şi este apreciată cu cuvinte elogioase”, a povestit  guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Dineul oferit de Principesa Margareta cu ocazia aniversării zilei de naştere a fost organizat în fastuoasa Sufragerie de Stat. Aici, totul a fost organizat cu lux de amănunte pentru ca invitaţii să aibă parte de o searăde neuitat la castel.
„Pentru acest dineu am pregătit pentru început un mousse de somon cu avocado, felul principal a fost muşchi de vită cu legume gratinate, iar apoi sos de muştar cu vin şi un tort aniversar de frişcă cu zmeură”, a explicat bucătarul Casei egale, Gina Ilie.
O oră şi jumătate a durat dineul, iar la finalul lui Principesa Margareta şi Principele Nicolae au ţinut să-i conducă pe Klaus Iohannis şi soţia acestuia, Carmen, până la ieşirea din castel. Astăzi principesa Margareta împlineşte 66 de ani şi îşi petrece ziua alături de familie.

IMG_1325.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 27

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.