Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu s-a născut în Vestul Africii, la Cirene, părinții săi fiind iudei, fiind educat în cultura greacă și ebraică. Sfântul Apostol Marcu a fost însoțitor al Sfântului Apostol Pavel, numărându-se printre cei șaptezeci de apostoli. Este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei. Era un apropiat al casei Sfântului Petru. După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Sfântul Marcu i-a însoțit pe Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba în propovăduirea Evangheliei.

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (jud. Buzău), pomenit în calendarul creștin ortodox la 25 aprilie, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane în ședința din 4-5 martie 2003. Sfântul Vasile, starețul Mănăstirii Poiana Mărului (1692-1767), s-a născut în părțile Rusiei, unde a început viața monahală. Din cauza prigoanei împotriva creștinilor, s-a refugiat în Țările Române și s-a stabilit la Mănăstirea Dălhăuți, unde a fost stareț timp de 20 ani. De la Dălhăuți s-a retras la Schitul Poiana Mărului din Munții Buzăului, împreună cu 12 ucenici. A fost duhovnicul Sfântului Paisie de la Neamț. De numele Sfântului Vasile de la Poiana Mărului se leagă existența isihasmului românesc. A fost un bun cunoscător al scrierilor patristice și postpatristice, din care a făcut anumite traduceri. A trecut la Domnul la 25 aprilie 1767.

SĂRBĂTORI RELIGIOASE 25 aprilie
Calendarul Ortodox: Sfânta și Marea Luni (Deni); Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului
Calendarul Greco-catolic: Sf. ap. și ev. Marcu. Începutul Săptămânii Mari
Calendarul Romano-catolic: Sf. Marcu, ev.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.