Comunitatea locală din comuna Darova, județul Timiș, s-a mobilizat exemplar pentru a-i ajuta pe Iulia (33 de ani) și Doru Ursea (47 de ani), a căror casă a fost distrusă de un incendiu. 

Gospodăria familiei Ursea, care are trei copii, cu vârste de 6, 12 și 15 ani, era una de vază în localitate, cei doi soți muncind din greu s-o înnoiască în ultimii ani, cu bani economisiți sau împrumutați de la bancă. 

În seara zilei de sâmbătă, 30 martie 2024, un incendiu izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la o priză a distrus tot ce familia Ursea a construit. 

„În 20 de minute a ars tot. Am reușit să scoatem copiii și animalele. S-au mai salvat niște chestii, dar puțin. Acum două săptămâni am pus streașina și am terminat terasa. Chiar sâmbătă (n.r. – în ziua incendiului) am fost să iau flori pentru noua terasă”, povestește Iulia Ursea. „Când ia foc, nu mai ai ce să-i faci. Am reușit să scot caii din grajd. În rest, nimic”, o completează soțul Doru. 

Satul în care oamenii construiesc voluntar case pentru vecinii loviți de catastrofe. Comunitatea s-a mobilizat de două ori într-un an 
Casa familiei Ursea, după incendiu.
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Asigurați că totul va fi bine

Incendiul a plecat de la o ladă frigorifică aflată în cămara de lângă camera copiilor. Soții Ursea sunt fericiți că focul nu a izbucnit noaptea și că cei mici n-au fost puși în pericol. Doru și Iulia n-au avut încheiată o poliță de asigurare pentru casă, dar oamenii din sat le-au spus „să stea liniștiți, că o să fie bine”. Nu erau doar vorbe de încurajare transmise unor oameni loviți de nenorocire. Înainte ca familia Ursea să-și revină din șoc, comunitatea deja începuse să-i ajute. 

Satul în care oamenii construiesc voluntar case pentru vecinii loviți de catastrofe. Comunitatea s-a mobilizat de două ori într-un an 
Casa familiei Ursea, după incendiu.

„Nu am cuvinte”

A doua zi după incendiu, cu ajutorul primăriei locale, resturile rezultate în urma focului au fost îndepărtate, partea veche a casei fiind demolată. 

În mai puțin de o săptămână a fost turnată fundația și au fost ridicate zidurile noii case. Muncitori în construcții și-au pus lucrările pe pauză și s-au dus să ajute familia Ursea. 

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Spre exemplu, în ziua când au fost ridicate zidurile, în jur de 20 de oameni erau pe șantier. Oamenii nu vor să se laude cu munca neretribuită pe care o prestează pentru a-și ridica vecinii loviți de catastrofă. „Ajutăm oamenii la necaz, că i se poate întâmpla oricui. Ne cunoaștem de multă vreme”, spune unul dintre voluntari. 

Ajutați cu bani sau cu materiale de construcții

Satul în care oamenii construiesc voluntar case pentru vecinii loviți de catastrofe. Comunitatea s-a mobilizat de două ori într-un an 
Soții Ursea

„Majoritatea lucrează în construcții. Și-au luat liber ca să ajute”, spune scurt un alt muncitor. Doru și Iulia sunt impresionați de modul în care comunitatea s-a mobilizat. 

  • „Multă lume a sărit să ne ajute. Încă există umanitate. Nici n-am cuvinte să spun cât de mult apreciez”, mărturisește Iulia Ursea. 

„Toată lumea a sărit. Oameni pe care nu i-am cunoscut. Au venit cu bani, cu ajutoare. Sper să nu pățească nimeni ce am pățit eu”, spune și Doru. 

Bărbatul susține că a aflat că în seara incendiului era acolo și „un domn care plângea ca un copil”. A doua zi, omul, pe care nu l-a văzut în viața lui, a venit și i-a adus 200 de euro. „Altul mi-a dat 100 de euro, altul 500 de lei. 1.000 de lei, 2.000 de lei, altul 100, altul 50. Cât a putut fiecare. S-au strâns bani mulți. Cineva mi-a spus că îmi cumpără țigla toată, din care model aleg eu. Ți-e și rușine să spui «vreau din aia». Altul îmi face lemnul, unul îmi bagă curentul”, este recunoscător Doru Ursea. 

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Satul în care oamenii construiesc voluntar case pentru vecinii loviți de catastrofe. Comunitatea s-a mobilizat de două ori într-un an 
Șantierul casei familiei Ursea.

Al doilea caz în mai puțin de un an

Satul în care oamenii construiesc voluntar case pentru vecinii loviți de catastrofe. Comunitatea s-a mobilizat de două ori într-un an 
Casa familiei Bodea, după incendiu.

Mobilizarea exemplară din cazul familiei Ursea nu este o noutate la Darova.  În urmă cu mai puțin de un an, în noaptea de 4 spre 5 iunie 2023, casa familiei Bodea, membră a comunității penticostale din localitate, a ars din temelii. Un „frate” de credință al membrilor familiei Bodea i-a încurajat după incendiu, spunându-le să stea liniștiți că în șase luni o să se mute în casă nouă. Aurel Bodea mărturisește că i-a fost greu să creadă, dar promisiunea a devenit realitate. Biserica Penticostală aflată în Cartierul Balta Lată din Lugoj a organizat o colectă pentru familia Bodea de la Darova, iar într-o singură zi s-au strâns peste 23.000 de euro. 

Alții au contribuit cu mâna de lucru. La un moment dat, la familia Bodea în curte erau 80 de oameni veniți să ajute. „Din sat au venit oameni la care nu ne-am așteptat. Ne-au ajutat și copiii, că noi avem 12 copii. În șase luni, pe 11 decembrie 2023, ne-am mutat în casă nouă”, spune Aurel Bodea, impresionat și, totodată, bucuros să vadă mobilizarea din cazul familiei Ursea. 

Satul în care oamenii construiesc voluntar case pentru vecinii loviți de catastrofe. Comunitatea s-a mobilizat de două ori într-un an 

Localitate dezvoltată puternic în ultimii ani

Darova este o localitate întemeiată de o comunitate germană, populată în zilele noastre cu oameni veniți din toate colțurile țării. Potrivit datelor culese în timpul recensământului populației din 2021, dintre cei aproximativ 3.000 de locuitori, o majoritate de peste 70% se declară creștin-ortodoxă. În cele trei sate ale comunei mai trăiesc minorități religioase formate din penticostali, baptiști, adventiști sau creștini după evanghelie. 

„O perioadă n-a fost bine. Tinerii se băteau, aveau găști. După ce oamenii s-au cunoscut și s-au împrietenit am început să devenim o comunitate”, explică Nistor Novăcescu, un pensionar din Darova. 

Bărbatul spune că Darova a ajuns o localitate în care oamenii se simt uniți, indiferent de confesiunea religioasă din care provin. „Familia Bodea și-a făcut casă cu etaj. Pocăiții l-au ajutat foarte mult, și biserica de la Lugoj, și biserica lor de aici. Și oamenii din sat l-au ajutat. Fiecare contribuie cu cât poate, după posibilități, dar e lucru mare că s-au mobilizat și ajută”, mai spune Nistor Novăcescu, potrivit căruia Darova s-a dezvoltat puternic în ultimii 30 de ani. 

Primarul Sorin Tilihoi confirmă cu cifre bunăstarea localității: „În ultimii 12 ani s-au construit peste 500 de case noi. Sunt cel puțin 15 echipe de constructori care lucrează în jurul Timișoarei cu muncitori care trăiesc aici. Unii au afaceri în agricultură, alții lucrează la Lugoj în posturi bune. E o comunitate foarte vie”. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

bozo76   •   10.04.2024, 06:17

Ursea. Eram convins ca nu erau de alta nationalitate decat romani. Bravo.

CRH_RO   •   09.04.2024, 23:05

Asa vom ajunge toti cu nenorocitii astia care doar iau taxe si nu fac nimic.

GeaninaN   •   09.04.2024, 22:53

Bravo, asa da comunitate.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI