Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat membrii Biroului Permanent, joi seară, că şedinţa acestui for se amână pentru o dată ulterioară şi că plenul va fi convocat pentru vineri dimineaţă la ora 09.00, au declarat surse parlamentare pentru Mediafax.
Această măsură vine ca urmare a faptului că liberalii sunt total nemulţumiţi de împărţirea ministerelor. Faţă de lista Guvernului anunţată miercuri de premier, în care erau şase miniştri delegaţi, şi trei dintre ceilalţi miniştri propuşi au această titulatură: Lucia Ana Varga - ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Maria Grapini - ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, Mediu de afaceri şi Turism, Constantin Niţă - ministrul delegat pentru Energie.
Potrivit altor surse, Victor Ponta ar urma să limiteze puterea miniştrilor liberali prin preluarea, în subordinea sa, a unor agenţii aflate în prezent în subordinea ministerelor ce vor fi conduse de liberali, precum ANAF.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a convocat, joi seară, o şedinţă de urgenţă a conducerii partidului pentru a obţine mandat în vederea negocierilor cu premierul desemnat Victor Ponta, astfel încât atribuţiile miniştrilor delegaţi să fie stipulate separat în actul de organizare a viitorului Cabinet, potrivit Realitatea Tv.
Coform calendarului anunţat la începutul acestei săptămâni şi în ultimele zile, audierea miniştrilor ar fi urmat să aibă loc joi seară.