O nouă tentativă de înșelăciune circulă intens, în ultimele zile, pe rețelele de socializare, sub forma unor postări în care foști angajați la compania Altex pretind că au fost dați afară în mod abuziv.
Cuprins:
De exemplu, o „fostă angajată” a companiei Altex a scris pe Facebook că a fost concediată pentru că ar fi refuzat să lucreze în ziua ei liberă.
„Am lucrat la АІtех timp de 9 ani, iar săptămâna trecută am fost dată afară doar pentru că am refuzat să mă prezint la serviciu în ziua mea liberă. M-am săturat complet! Conducerea ne-a impus să nu povestim nimănui despre asta, dar după modul în care m-au tratat…Sincer, nu-mi mai pasă deloc!”, a notat „fosta angajată”.
O altă persoană a povestit că a fost concediată în mod abuziv după ce i-ar fi dat informații suplimentare unui client despre un expressor de cafea.
„Am lucrat la Altex mai bine de șase ani, iar săptămâna trecută m-au dat afară pentru că am fost sinceră cu un client — i-am spus că poate găsi espressorul mai ieftin online”, a scris persoana „concediată” de la Altex.
Cele două postări continuă prin a anunța că vor „lăsa linkul în comentarii“ și încurajează oamenii să profite pentru că „nu știu cât timp va mai rămâne pagina activă”.
Această metodă folosește o poveste personală fictivă menită să emoționeze, revolte și să creeze impresia că cititorul beneficiază de o informație „secretă“, oferită de o persoană care „știe din interior“ ce se petrece într-o companie cunoscută.
De fapt, linkul indicat în comentarii duce, în cele mai multe cazuri, către site-uri frauduloase, care colectează date personale și bancare sub pretextul „plății unei sume modice“; pot instala programe malware pe dispozitivele celor care accesează linkul sau direcționează utilizatorii către abonamente ascunse cu taxe lunare.
Altex a atras atenția încă din luna februarie la campaniile frauduloase de pe rețelele sociale, care folosesc elemente de identitate vizuală corespondente brandului său și a lansat câteva recomandări de siguranță:
Cumpărătorii online ar trebui să
Cei care suspectează că au fost victime ale unei fraude sau că au dezvăluit informații personale în mod accidental sunt încurajați să schimbe parolele imediat pentru toate conturile relevante, să contacteze banca sau compania cardului de credit pentru a anunța despre situație și să solicite monitorizarea contului sau blocarea tranzacțiilor suspecte.
De asemenea, incidentul ar trebui raportat la politie sau la autoritatea locală de combatere a fraudelor.
Alex1989andru 27.08.2025, 12:30
Am dat report la zece astfel de tepe și Facebook nu a șters nimic. Au spus că nu încalcă politicile Facebook. Facebook sunt mana in mână cu teparii.