Cu un rol hotărâtor jucat în Unirea de la 1918, prim-ministru de mai multe ori, deținut politic în timpul comunismului și decedat în detenție, la Sighetu Marmației, visul lui Iuliu Maniu pentru satul său natal a fost ca pe terenul donat bisericii greco-catolice să se construiască o școală și o biserică.

În 1937, în centrul satului Bădăcin sunt terminate lucrările la una dintre cele mai moderne școli ale vremii, cu sală de sport, bibliotecă, apartamente pentru profesori, o instituție de învățământ gândită și susținută în toți acei ani de Iuliu Maniu. „El venea periodic și îi întreba pe învățători care elevi sunt foarte buni, iar aceștia primeau burse cu care reușeau să studieze mai departe, să meargă la liceu, la facultate. Așa se face că au fost multe personalități în secolul XX, în diferite domenii, care proveneau din satul Bădăcin”, spune preotul greco-catolic din sat, Cristian Borz.

Al doilea vis al lui Maniu s-a împlinit abia în 2010. Doar că, între timp, primul pare că a atins un termen de expirare al istoriei. 

Școala construită de Iuliu Maniu s-a închis după 85 de ani. Părinții preferă să-i ducă pe copii la oraș
O dată pe săptămână, femeia de serviciu mai vine să aerisească școala
Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii
Recomandări
Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii

Casa memorială Iuliu Maniu, renovată de biserica greco-catolică

Școala se află în centrul satului, la câteva zeci de metri de casa memorială a lui Maniu. Brazii de aproape 100 de ani, piatra de la bază și scările crăpate trădează, pe dinafară, vârsta construcției. La interior, sălile mari amintesc de vremuri în care sute de elevi învățau de la grădiniță și până în clasa a VIII-a la școala din sat. Urme de igrasie, un aer închis, scările crăpate pline de primele frunze ale toamnei, praful gros adunat pe cărțile din bibliotecă îți dau o senzație de părăsire în ton cu soarta școlii. Pe hol, statuia de bronz a lui Iuliu Maniu, donată școlii de profesorul de istorie Ioan Ciocian în anii ‘90.  

Pare că umbra uitării și a dezbinării dă târcoale periodic comunității din Bădăcin și numelui Maniu. Aproape 20 de ani a durat procesul retrocedării și renovării casei natale, fără implicarea autorităților, doar cu cea a preotului Cristian Borz și a bisericii greco-catolice. Astăzi, școala construită de Iuliu Maniu are un statut incert. 

„Am făcut tot posibilul să salvăm școala, dar nu își mai aduc copiii la școala din sat oamenii”, a spus pentru Școala 9 Ana Filip Gyongyi, directoarea unității de învățământ din Pericei, reședință de comună, de care aparține satul Bădăcin. Vorba umblă că fala locală se măsoară și în dusul copiilor la școală la oraș, Șimleu Silvaniei fiind la doar 5 km. 

Programul care-i ajută pe adolescenții români să se dezvolte în afara școlii: „Ne dorim ca peste un milion de tineri să deprindă abilitățile de viață și de carieră”
Recomandări
Programul care-i ajută pe adolescenții români să se dezvolte în afara școlii: „Ne dorim ca peste un milion de tineri să deprindă abilitățile de viață și de carieră”
Școala construită de Iuliu Maniu s-a închis după 85 de ani. Părinții preferă să-i ducă pe copii la oraș
Clasa Nicoletei, de 30 de ani învățătoare la Bădăcin, a rămas goală din această toamnă

„În 2020 s-a născut în Bădăcin un singur copil. Acum doi ani am desființat grădinița, nu mai erau copii. Mai era o singură învățătoare care de doi ani avea ore cu șapte copii, din care trei ai ei. Învățătoarea a prevăzut că nu vor mai fi copii și s-a transferat din această toamnă la o școală dintr-o comună vecină”, mai spune directoarea. 

„Sunt și niște conflicte între catolici și ortodocși”

O melodie din coloana sonoră a filmului Nașul ne întrerupe discuția pentru câteva momente. Directoarea își reia ideea: „Noi am ținut cu dinții de școala aceea, sunt condiții extraordinare și acolo, a fost prima renovată din comună, în 2006. Dar părinții preferă să-i ducă la Șimleu Silvaniei, care este la doar 5 km. Acolo și lucrează mulți, există acel program susținut de Biserica Ortodoxă – școală după școală, unde primesc o masă caldă și stau până după-amiază. În plus, acolo, la Bădăcin, sunt și niște conflicte între catolici și ortodocși”, încearcă să atingă cu delicatețe o problemă de fond. 

„Blestemul lunii august” bântuie din nou Rusia. Cum ar putea răspunde Putin, primul lider rus de la Stalin încoace care a pierdut teritorii în fața unei armate străine
Recomandări
„Blestemul lunii august” bântuie din nou Rusia. Cum ar putea răspunde Putin, primul lider rus de la Stalin încoace care a pierdut teritorii în fața unei armate străine

Primarul Boncidai Csaba, aflat la al optulea mandat, amintește de un scandal de acum 11 ani. Școala din Bădăcin trebuia să renunțe la o învățătoare, fiindcă erau copii doar pentru o clasă. Deși ambele învățătoare erau ortodoxe, una a fost susținută de comunitatea catolică, iar cealaltă – de ortodocși, a câștigat cea din urmă. Ca rezultat, aproape jumătate din părinții din cealaltă tabără au ales să-și mute copiii la școala comunei Pericei sau la Șimleu. „Legat de clădirea școlii, există o hotărâre de retrocedare către Biserica greco-catolică, din 2006 și, după rezolvarea unor formalități legate de topo (măsurători topografice, n.r.), în câteva săptămâni cred că reușim să o soluționăm”. De biblioteca donată școlii de către Iuliu Maniu nu pare să mai știe nimeni. Cărți mai sunt doar la căminul cultural, într-un depozit, postul de bibliotecară s-a desființat în comună.

Școala construită de Iuliu Maniu s-a închis după 85 de ani. Părinții preferă să-i ducă pe copii la oraș
Școala a fost retrocedată bisericii greco-catolice din Bădăcin, Sălaj

Oricum, cred că o localitate în care nu funcționează școala este una condamnată la moarte. Eu sunt și împotriva transportului de copii dintr-o localitate în alta. Nu este bine ca educarea tinerei generații să fie cuantificată în bani. Pentru un salariu să crești copiii cu ideea că viitorul tău nu este asigurat în localitatea natală, ci viitorul tău este de a pleca.

Boncidai Csaba, primar:

„Dacă la un moment dat va fi posibilitatea să se redeschidă școala, permitem asta”

Autoritățile speră să retrocedeze școala cât de curând. Este o chestiune de săptămâni, ne asigură primarul, chiar dacă decizia definitivă este din 2006. Directoarea comunei din Pericei privește camerele de supraveghere și îmi face un tur pentru a vedea dotările de ultimă generație ale școlii noi, asigurându-mă că primarul pune mare preț pe educație. Biserica își face calcule cum să readucă clădirea la rolul ei inițial, acela de casă de cultură cu săli de studiu, bibliotecă și cazare pentru elevi și studenți.

„Partea din față, care este organizată cu săli de clasă, noi nu o vom modifica. Vrem să o îmbunătățim, adică să aducem biblioteca de la căminul cultural, să fie o sală de studiu, să aducem arhiva casei Maniu. Dacă la un moment dat va fi posibilitatea să se redeschidă școala, permitem asta, desigur”, spune preotul greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz. Împreună cu comunitatea ortodoxă, ar fi putut să-și unească forțele și să îi convingă pe părinți să nu-și retragă copiii, dar că asta nu s-a putut, mai spune acesta. Biserica ar fi reușit să susțină un program prelungit la școală, dar nu a existat colaborarea cu Primăria, la fel ca în cazul retrocedării și renovării casei Maniu.

„Doar brazii rămân, sunt bătrâni ca școala”, îmi spune Nicoleta, care a fost învățătoare timp de 30 de ani la Bădăcin, închizând poarta școlii în urma noastră.

Reportajul integral, pe Școala 9

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cosmin nu a fost găsit nici acum, după ce și-a salvat fiica de la înec și a dispărut în valuri. Soția a urmărit de pe mal
Știrileprotv.ro
Cosmin nu a fost găsit nici acum, după ce și-a salvat fiica de la înec și a dispărut în valuri. Soția a urmărit de pe mal
Wow! Anca Țurcașiu, surprinsă în compania unui bărbat pe litoralul românesc, la plajă. Gesturile care au dat de bănuit că bărbatul ar fi noul ei iubit
Viva.ro
Wow! Anca Țurcașiu, surprinsă în compania unui bărbat pe litoralul românesc, la plajă. Gesturile care au dat de bănuit că bărbatul ar fi noul ei iubit
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Locul din România care i-a dat pe spate pe străini. Are un potențial turistic uriaș, dar puțini români știu de el: ”Este frumos și unic. Sunteți foarte norocoși să locuiți aici”
FANATIK.RO
Locul din România care i-a dat pe spate pe străini. Are un potențial turistic uriaș, dar puțini români știu de el: ”Este frumos și unic. Sunteți foarte norocoși să locuiți aici”
Medvedev, criză de nervi la Cincinnati. S-a răstit la arbitra de scaun și a părăsit competiția
GSP.RO
Medvedev, criză de nervi la Cincinnati. S-a răstit la arbitra de scaun și a părăsit competiția
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
FANATIK.RO
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
"Nu ar trebui să arate aşa". De necrezut ce se întâmplă cu medaliile cucerite de Simona Radiş la Jocurile Olimpice de la Paris: "Parcă cineva n-a avut grijă de ele" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"Nu ar trebui să arate aşa". De necrezut ce se întâmplă cu medaliile cucerite de Simona Radiş la Jocurile Olimpice de la Paris: "Parcă cineva n-a avut grijă de ele" | EXCLUSIV
Avertisment după recalcularea pensiilor. Zeci de mii de oameni ar putea primi venituri mai mici, din cauza uneori erori de soft
Observatornews.ro
Avertisment după recalcularea pensiilor. Zeci de mii de oameni ar putea primi venituri mai mici, din cauza uneori erori de soft
Horoscop 16 august 2024. Racii au ocazia de a transpune în realitate anumite concluzii la care au ajuns mai mult pe baza intuiției
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2024. Racii au ocazia de a transpune în realitate anumite concluzii la care au ajuns mai mult pe baza intuiției

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI