Gabriela Firea a declarat că unitățile de învățământ din București vor rămâne închise toată săptămâna, până vineri inclusiv.

„Am luat legătura cu specialiștii în meteorologie, atât pe parcursul zilei, cât și în această seară, m-am consultat cu domnul ministru al Educației, de asemenea cu inspectorul școlar general, am discutat cu domnul prefect, cu primarii de sectoare, cu medici, cu părinți și concluzia este una foarte clară: având în vedere condițiile meteo vitrege, începând de mâine seară, miercuri și chiar joi, în mod rațional școala ar putea să înceapă în Capitală vineri, ceea ce ar fi neplăcut pentru că ar fi o zi de sfârșit de săptămână. De aceea, împreună am luat decizia ca toate cursurile să înceapă luni, 16 ianuarie. De asemenea, atunci se vor deschide toate creșele, grădinițele, școlile și liceele”, a spus primarul general.

Este posibil ca o decizie similară să fie luată și pentru județul Ilfov.

„Din discuția pe care am avut-o în această seară, am înțeles că o decizie similară se ia și pentru județul Ilfov, că s-ar fi luat, pentru că vremea va fi comparabilă în județul Ilfov cu cea din Capitală, de aceea se ia o decizie similară”, a explicat Firea.

OFICIAL. Generalul Cristian Radu, adjunctul șefului IGSU, s-a pensionat la 49 de ani. Klaus Iohannis a semnat decretul. Generalul este inculpat într-un caz scos la lumină de Libertatea acum o lună
Recomandări
OFICIAL. Generalul Cristian Radu, adjunctul șefului IGSU, s-a pensionat la 49 de ani. Klaus Iohannis a semnat decretul. Generalul este inculpat într-un caz scos la lumină de Libertatea acum o lună

Școlile din București vor fi închise până luni, în timp ce în alte județe din țară măsura a fost luată, cel puțin deocamdată, doar pentru zilele de luni, marți și miercuri.

Citește și: Lista județelor unde vor fi închise școli, marți și miercuri, din cauza gerului

Ministerul Educaţiei a solicitat, sâmbătă, inspectoratelor judeţene, să monitorizeze situaţia şcolilor din zonele afectate de viscol, astfel încât deciziile privind suspendarea cursurilor să fie luate la nivel local cu maximă operativitate.

„Precizăm că eventualele decizii similare trebuie să ţină cont de evoluţia vremii şi de siguranţa elevilor şi a profesorilor, precum şi de asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs. Inspectoratele şcolare judeţene vor colabora cu autorităţile locale şi vor informa părinţii, elevii şi cadrele didactice, prin toate mijloacele de comunicare pe care le au la dispoziţie, cu privire la susţinerea sau suspendarea procesului didactic în perioada imediat următoare”, transmite Ministerul Educaţiei.

Meteorologii au emis un cod portocaliu și un cod galben de vreme geroasă

 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
GSP.RO
Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Viva.ro
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Descoperire îngrijorătoare despre maşinile second hand cumpărate din străinătate. La ce trebuie să fim atenţi
Observatornews.ro
Descoperire îngrijorătoare despre maşinile second hand cumpărate din străinătate. La ce trebuie să fim atenţi
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
Știrileprotv.ro
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
A murit pe scenă, la repetiţii, după ce i-a spus soţiei că o iubeşte. Tragedia lui Emil Hossu, actorul care a copilărit în lagăr
FANATIK.RO
A murit pe scenă, la repetiţii, după ce i-a spus soţiei că o iubeşte. Tragedia lui Emil Hossu, actorul care a copilărit în lagăr
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer