Șef DSP Bacău: Pacienții care așteaptă zile întregi să venim ar trebui, de fapt, să-și evalueze singuri sănătatea și să sune la 112

Comentează
Arhiva foto

Mihaela Arim, directorul DSP Bacău, susține că nu instituția sa recomandă bolnavilor de COVID ce să facă după depistarea infecției. Discuția a apărut după ce un pacient a făcut dovada faptului în care a fost tratat de DSP.

Un bărbat de 36 de ani din Bacău a aflat luni dimineața că are COVID.

A primit un mesaj sec de la DSP. “Stați acasă! Sunați DSP! Dacă aveți simptome medii/severe, apelați 112!”. După acest mesaj și un apel telefonic mai târziu, în care i s-a cerut o adresă de mail și i s-a spus de la DSP că va fi contactat cândva, săptămâna aceasta, tăcere.

Omul a stat izolat în casă, fără să fi beneficiat, de luni până acum, nici măcar de un minim control medical pentru a afla cum sunt plămânii, cum stă cu oxigenarea. Și-a luat temperatura, a luat paracetamol și vitamina C și a așteptat un semn de la DSP.

Libertatea a sunat-o miercuri pe Mihaela Arim, șefa DSP Bacău, ca să înțelegem cam cât ar putea dura până ce bărbatul va fi contactat din nou și i se va spune ce să facă.

“Dacă a primit rezultatul luni, acum e perioada unei anchete preliminare. În această etapă primește un sms cu rezultatul testului, i se dă telefon, i se cere o adresă de mail pentru a i se trimite buletinul de analiză. Deci, dacă pe 12 a venit rezultatul, sigur pe 13 a fost contactat și i s-a cerut adresa de mail”.

“Cât a așteptat, două zile? E chiar bine. Cum să facem față la 100 de cazuri pe zi?”

Directorul DSP Bacău, Mihaela Arim, susține că efectuarea anchetei epidemiologice pentru un pacient nu se poate face peste noapte și nici nu este necesar.

Suntem puțini, oamenii pică unul câte unul și avem 100 de cazuri pe zi.

Mihaela Arim

La DSP Bacău lucrează acum 103 oameni, a completat directoarea, și ar mai fi nevoie de 23.

<strong>Politica de sănătate a României, indiferent de cine a fost la guvernare, a exclus investițiile în Direcțiile de Sănătate Publică. </strong>

Conform unor dezvăluiri ale Libertatea, în ultimii 10 ani, 1.000 de posturi au fost desființate din DSP-uri, pentru a trebui angajați 1.000 de oameni în plină pandemie!

“În luna aprilie a fost demarată procedura de ocupare fără concurs pentru 23 de posturi suplimentare. Aceste posturi au avut valabilitate până pe data de 05.10.2020, dată la care au încetat contractele de muncă ale personalului angajat pe aceste posturi suplimentare. Începând cu data de 12.10.2020, au fost repartizate pentru DSP Bacău, prin OMS nr.1733/2020, 23 de posturi. În acest context, DSP Bacău a demarat procedura de ocupare fără concurs a posturilor vacante”, se arată într-un răspuns oficial al Direcției de Sănătate Publică Bacău, transmis Libertatea.

<strong>În contextul lipsei de personal, Mihaela Arim nu a putut preciza nici termenul maxim până la care DSP ajunge să facă ancheta epidemiologică în cazul unui pacient infectat. A insistat, în schimb, că o parte din treabă o pot face Ambulanța și medicii de familie. </strong>

“Lucrurile diferă de la pacient la pacient. Nu există o regulă, legislația se schimbă mereu. În două-trei zile, pot intra în schema aceasta și medicii de familie. Nu suntem noi singurii răspunzători, este implicată și Ambulanța”.

“Mai e până la ziua 8, 9, 10”

Arim a subliniat că, de fapt, nu evaluarea din primele zile e importantă, ci evaluarea din zilele 8, 9 și 10, când situația se poate agrava brusc.

“Noi suntem în termen în privința acestui pacient. Acum, cu siguranță a fost alocat unui angajat DSP. O să-l sune. Practic sunt două zile de la aflarea rezultatului, mai e până la ziua 8, 9, 10”, a explicat Arim.

“Nu DSP recomandă pacientului ce să facă în privința tratării bolii, ci Ambulanța”

Șefa DSP Bacău susține că oricum nu instituția pe care o conduce face recomandarea pacientului pentru calea de urmat - dacă rămâne acasă sau e internat. Angajații de pe ambulanță ar trebui să decidă, încă din momentul în care pacientului i se recoltează probele. Numai că nici această regulă nu a fost respectată în cazul bărbatului.

Mihaela Arim a explicat că e un virus nou, metodologia se tot schimbă și toată lumea învață pe parcurs. Și a revenit la îndatoririle celor de pe ambulanță.

Medicii de la Salvare care au prelevat probele ar fi trebuit să măsoare oxigenarea, aceea e cea mai importantă. Sunt chiar curioasă dacă au făcut-o, așa cum scrie în procedură.Șefa DSP:

Pacientul din Bacău susține, însă, că el nu a fost consultat de cei de pe salvare, ci doar i-au fost prelevate probele pentru testul de COVID.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mama la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!