„A fost o discuţie tensionată în Guvern, şeful INS fiind chemat să prezinte o informare membrilor Executivului privind situaţia la zi a desfăşurării recensământului”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Potrivit acestora, premierul a transmis că este extrem de nemulţumit de modul în care recensământul a fost organizat şi desfăşurat până în prezent şi l-a ameninţat pe preşedintele INS că va fi demis dacă problemele nu vor fi remediate. „Ceea ce s-a întâmplat este forma supremă a incompetenţei”, i-a spus Boc lui Voineagu, cerându-i ca problema CNP-urilor să fie remediată cu „minim de discomfort”, au relatat sursele prezente la discuţie.
Ambele acte normative fac referire la prevederile Legii 677/2001, adoptată în perioada în care majoritatea legislativă era deţinută de PSD, şi care stabileşte a articolul 8: „Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă: a) persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul; sau b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală”.
Dacă Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a ales ca prelucrarea CNP să fie posibilă în condiţiile alineatului a) al articolului 8, respectiv prin consimţământ expres, Guvernul Boc a optat pentru obligativitate, apelând la prevederile aliniatului b) al aceluiaşi articol, din legea votată în perioada Guvernării Năstase.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.