La câteva zile după moartea lui Ioan Crișan, surse din anchetă au dat de înțeles că a fost stabilit un cerc de suspecți.
Digi24 scrie însă, azi, că Poliția nu a identificat niciun suspect în cazul plasării bombei în mașina omului de afaceri. Este motivul pentru care șeful Poliției Române vrea să verifice personal cum merg cercetările,
Potrivit sursei citate, la Poliția Arad se află încă de la începutul acestei anchete adjunctul șefului Poliției Române, chestorul Eduard Mirițescu.
Până în prezent au fost audiate toate persoanele din anturajul lui omului de afaceri Ioan Crișan – familie, prieteni – pentru a se stabili care putea fi motivul care să fi dus la asasinarea lui.
Echipa de investigatori este condusă de fostul șef interimar al Secției a II-a din Parchetul General, procurorul Romulus Varga, cel care a rezolvat cazul Elodia și a obținut în instanță condamnarea polițistului Cioacă.
„Omor calificat cu premeditare”
Parchetul General a preluat sâmbătă, 29 mai, ancheta în cazul morții afaceristului din Arad, motivul invocat fiind „complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor”.
Două zile mai târziu, în 31 mai, procurorii Parchetului General au schimbat încadrarea în cazul exploziei de la Arad, în care a murit omul de afaceri Ioan Crișan, la „omor calificat cu premeditare”, o faptă mai gravă, cu pedepse mai mari decât cea de omor, care fusese stabilită inițial.
Necropsia a confirmat identitatea omului de afaceri şi arată că acesta a murit la câteva secunde după ce maşina a sărit în aer.
Anchetatorii au descoperit două tipuri de ADN pe explozibilul din automobilul omului de afaceri, potrivit Digi24. Aceștia iau în calcul varianta în care explozia mașinii omului de afaceri din Arad să fi fost un asasinat la comandă, iar bomba ar fi fost activată de la distanţă, au declarat surse judiciare pentru G4media.
Oamenii legii așteaptă și finalizarea expertizei asupra bombei, pentru a-și da seama ce fel de explozibil a fost folosit.
Polițiștii români colaborează cu anchetatori din alte state europene, deoarece comanda este posibil să fi venit din afara României.
Serviciul Român de Informații a anunțat că participă la această investigație, însă exclude ipoteza unui atac terorist.
Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro