Segregarea în școli. Părinții nu vor să-și lase copiii la „școala romilor”: într-o unitate de învățământ din Mizil, numărul copiilor care nu aparțin etniei scade de la un an la altul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Segregarea pe criterii etnice în școli este interzisă din 2016, potrivit unui ordin de ministru.Comisia Europeană monitorizează problema segregării în școlile din România și recent a atras atenția că nu s-au făcut progrese suficient de mari pentru a combate fenomenul.Și activiștii pentru drepturile romilor spun că segregarea încă are loc în mai multe unități de învățământ.Reporterii Libertatea au însoțit-o pe Aldessa, o tânără activistă, în comunitatea de romi de la Mizil, unde ea a crescut și unde a învățat.La Școala Sfântul Nicolae, din 349 de elevi, 329 sunt romi. De la an la an, din ce în ce mai puțini copii care nu aparțin acestei etnii sunt înscriși la unitatea de învățământ.
Cuprins:
de Florinela Iosip, George Capoianu (video), Bogdan Pîrlea (montaj)
“Aveam clasele a VII-a A și a VII-a B, respectiv a VIII-a A și a VIII-a B. Tot timpul exista o concurență între ele. Elevii din clasele A erau mai competitivi, cu o stare financiară mai ok, iar noi eram la B. Eu nu eram în competiție cu cei din clasa mea, pentru că noi eram aproape toți romi. Eram în competiție cu cealaltă clasă, unde știam că sunt români“, ne povestește Georgiana Lincan în timp ce ne îndreptăm cu mașina spre Mizil. Este orașul ei natal, unde a studiat până să dea admiterea la facultatea de Limbi Străine din Ploiești și mai târziu la un master de gen și minorități în București.
Georgiana sau “Aldessa“, cum i se spune în comunitatea de romi din Mizil, are 24 de ani și lucrează la Asociația E-Romnja, care militează pentru drepturile femeilor rome. Accesul la educație pentru fetele din comunitățile vulnerabile este unul din obiectivele Asociației.
Georgiana a învățat la Școala Sfântul Nicolae (localnicii îi zic Nr. 2), unde în prezent peste 94% din elevi sunt de etnie romă. Și pe vremea când studia în gimnaziu, adică în perioada 2005-2009, majoritari erau elevii romi, dar acum pe cei neromi îi numeri pe degete. Sunt 20 din 349 de școlari. Acest lucru s-a întâmplat și pentru că populația școlară a scăzut în general, inclusiv în rândul elevilor români.
Aldessa, fata care a reușit pentru că a fost încurajată
Suntem în fața clădirii portocalii cu acoperișul de tablă. Razele soarelui îmbracă copacii. Georgiana inspiră adânc înainte de a deschide ușa școlii. Pe holul de la intrarea școlii sunt peisaje din natură colorate cu acuarele, creioane sau bucăți mici de hârtie creponată.
Tânăra este văzută în școală ca fata care a reușit în viață, deși a crescut într-o comunitate de romi. Ea este tânăra care se întoarce aproape lunar acasă, pentru a face muncă comunitară cu romii din Mizil. Toți copiii o cunosc. Se uită la ea cu admirație și respect, dar în același timp cu căldură. Ea rămâne Aldessa, fata care a crescut pe aceleași străzi neasfaltate și care acum se luptă pentru ca alte tinere/i să aibă mai multe oportunități. O metodă prin care face asta: organizarea de întâlniri cu tinerii din comunitate unde aceștia își pot spune ofurile de la școală, familie sau comunitate și găsi soluții împreună.
Georgiana a mers la școală, iar rolul cel mai important în acest sens l-au avut bunica și profesoara de franceză, care făcea dansuri populare și țigănești unde aducea toți elevii.
„Pentru mine sunt doar copii. Nu contează dacă sunt romi sau neromi”
Potrivit studiilor OECD, unu din patru elevi romi învață în școli segregate.
“Nu poți să faci incluziune atunci când ai romi cu romi. Nu există un schimb de cultură între elevii romi și elevii neromi. Un alt efect este discriminarea. Dacă nu ai colegi români cu care să vorbești despre tine, despre familia ta romă, despre cum este în comunitate, singura imagine despre romi pentru populația majoritară rămâne cea din mass-media care, din păcate, de cele mai multe ori este stereotipă“, spune ușor mâhnită.
Din birou iese o doamnă înaltă cu bucle blonde. E Adela Avram, directoarea școlii și profesoară de română. Ne poftește înăuntru zâmbind și se așază la masa mică din încăpere: “Pentru mine sunt doar copii. Nu contează dacă sunt romi sau neromi. Încerc să le spun în permanență acest lucru”.
O întrebăm dacă a simțit vreodată că părinții neromi evită școala pe care o conduce din cauza etniei majorității elevilor. “Da. Simți acest lucru, chiar dacă nu o spun în mod direct. Părintele, de multe ori, face alegeri greșite pentru copilul său, doar din dorința de a-l duce într-un mediu mai performant”. Așadar, nu este vorba doar despre un potențial rasism, ci și despre condițiile precare pe care le oferă o școală de romi versus o școală de neromi.
Dialog între reporter și un părinte român din comunitate:Părinte: E Școala Nr. 1 aici, unde am și o fetiță în clasa a III-a. Din ce știu eu, la școala numărul 1 este foarte greu.
Reporter: Și la Școala Nr. 2 este mai ușor?
Părinte: Așa am înțeles.
Reporter: De ce ați ales Școala Nr. 1 în loc de Nr. 2?
Părinte: La școala Nr. 2 sunt mai mulți țigani. La școala Nr. 1 sunt mai puțini.
Legea le permite părinților să-și facă mutația în a doua etapă de înscrieri, mai spune directoarea. În cazul de față, părinții optează pentru o zonă arondată circumscripției Școlii Nr. 1, unde majoritatea elevilor sunt români.
„Nu segregarea este problema cea mai gravă, cât efectele acesteia”
“Este firesc ca la Școala Nr. 2 să fie mai mulți romi, pentru că este cea mai apropiată de comunitate. Dacă nu ar exista această școală, copiilor romi le-ar fi mult mai greu să aibă acces la educație din simplul motiv că celelalte școli sunt mult prea departe sau costisitoare. Nu segregarea în sine este problema cea mai gravă, cât efectele acesteia asupra calității educației elevilor romi. A terminat copilul rom opt clase? A deprins abilitățile necesare pentru a se descurca la liceu? Astfel de lucruri ar trebui să ne intereseze în primul rând.
Apoi, dacă vorbim despre această școală, trebuie precizat că aici nu există cadre didactice de etnie romă care le insufle sentimentul de mândrie a identității lor. Să le vorbească despre istoria și cultura noastră, despre cum romii sunt discriminați și în prezent, dar și să reprezinte un model pentru ei în ideea că educația îți creează premise pentru a duce o viață mai bună”, punctează președinta Asociației E-Romnja Carmen Gheorghe.
Viața la marginea orașului și a societății
Potrivit ultimelor rapoarte ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar), Școala Nr. 1 se află în centrul orașului, nu într-o zonă marginală și săracă cum este Școala Nr.2.
“Sunt oameni care locuiesc în condiții precare, care nu au o situație financiară bună. Unii trăiesc din ajutorul social. Alții merg cu ziua la fermă. Automat, copiii sunt supuși la aceleași condiții: lipsa rechizitelor, a îmbrăcămintei, încălțămintei. E foarte greu. Dacă trăiești într-un mediu defavorizat, încerci să te descurci cu ce ai”, ne confirmă Claudia Bulată, mediatorul școlar de la Școala Nr. 2.
Ea adaugă că primul obstacol către școală pentru copiii din comunitate este infrastructura. “Când plouă este foarte mult noroi. Apoi este lipsa apei. Trebuie să care găleți cu apă de la cișmelele de pe drum ca să spele îmbrăcămintea copiilor, dar și ca să le facă mâncare.“ Din cauza acestor lipsuri, copiii romi de multe ori ajung murdari la școală, ceea ce reprezintă un alt “motiv“ de stigmatizare de către copiii mai privilegiați, mai explică mediatoarea.
Un profesor bun, o șansă la învățare
Datele ARACIP arată și că Școala Nr. 1 primește mai mulți bani comparativ cu cea din comunitatea de romi (asta și pentru că la prima sunt mai mulți elevi, iar finanțarea de bază se face per capital), dar are și profesori cu grade mai înalte. La școala Nr. 2, doar 15% din profesori aveau gradul I, pe când la Școala Nr. 1 erau 55%.
Mai grav este că toate aceste diferențe ajung să se reflecte în performanțele copiilor. La Evaluarea Națională din 2018 de la finalul clasei a VIII-a, rata de note egale sau peste 5 a fost de 100% la Română și de 94% la matematică la Școala Nr. 1. În schimb, la Școala Nr. 2 doar 30% din elevi au luat peste 5 la Evaluarea Națională de la Matematică. Pe de altă parte, la Română toți au luat peste 5.
Explicația este dată chiar de unul dintre elevii din clasa a VIII-a: “La română, doamna Avram ne face să înțelegem tot. Nu ne lasă până nu înțelegem.“ Într-o școală unde ai copii din medii dezavantajate un profesor bun poate fi singura lor șansă la învățare.
Pe de altă parte, la matematică copiii trebuie să lucreze mai mult individual. Or, cei mai mulți copii de la Școala Nr. 2 n-au bani de meditații sau măcar un birou acasă unde să poată să-și facă temele.
Visuri comune
Samuel este unul dintre elevii de etnie romă. Are 15 ani și poartă un tricou cu Naruto (personaj din desenele animate japoneze). Locuiește cu mama vitregă și cei doi frați mai mici. Sora și fratele mai mare sunt plecați în Spania, respectiv Anglia. Încă nu este hotărât dacă va urma același drum ca ei. La școală cel mai mult îi plac româna, chimia și sportul. Îl admiră pe Cristiano Ronaldo, iar în pauze își distrează colegii făcând beatbox.
Alexandru este unul dintre cei trei elevi români din clasa a VIII-a. Poartă un tricou alb și are părul atent aranjat. Și lui îi plac mai mult orele de română. Ar vrea să dea admiterea la un liceu teoretic și după să meargă să muncească “ceva“ în București. Acolo se află singurul său frate. Tatăl lucrează în Târgu Jiu și mama, în Mizil.
Orizonturile puștilor de 14-15 ani din Școala Nr. 2 nu sunt foarte îndepărtate, indiferent de grupul etnic de care aparțin. Marginalizarea și penuria resurselor educaționale de calitate au aceleași efecte asupra copiilor.
Acum, cea mai mare ambiție a tinerilor cu care am stat de vorbă este să-și ia carnetul de șofer. Asta reprezintă șansa lor cea mai palpabilă de a pleca comunitatea lor și de a duce o viață mai bună.
