Principalele schimbări prevăzute în actul normativ de modificare a Legii 272/2004 referitoare la protecţia şi promovarea drepturilor copilului vizează dezinstituţionalizarea copiilor până la sfârşitul anului 2020, încurajarea plasamentului în familie sau la rude prin acordarea unei indemnizaţii de sprijin şi interzicerea instituţionalizării copiilor în centre de plasament în forma existentă în prezent.

Maxim 12 copii într-o casă de tip familial

După data de 1 ianuarie 2021, copiii vor primi îngrijirea adecvată în case de tip familial, unde vor fi îngrijiţi maxim 12 copii în fiecare casă, sau în apartamente de tip familial – maxim 6 copii în fiecare apartament, prevede proiectul de lege adoptat tacit de Senat.

Prin modificările aduse Legii 272/2004, sunt stimulate şi persoanele care doresc să se implice în creşterea şi îngrijirea unui copil separat de familie prin acordarea unei indemnizaţii de sprijin lunar în cuantum de 400 de lei.

Proiectul de lege prevede că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este obligată să le acorde sprijin tinerilor în căutarea unui loc de muncă şi a unui loc de cazare în ultimele şase luni de şedere în sistem, iar serviciului public de asistenţă specială să păstreze legătura cu ei timp de doi ani pentru a-i consilia, pentru a-i ajuta pe aceşti tineri.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citeşte şi:

O femeie din China care a adoptat 118 copii, condamnată la închisoare pentru fraudă

UPDATE / Fosta sistentă maternală și părinții adoptivi ai Sorinei, audiați la Secţia de anchetă a magistraţilor

Au „închiriat” copilul de 11 ani unui pedofil, ca să-și cumpere patru porci! Iar justiția română le dă abuzatorilor de copii, români și străini, pedepse fără executare!

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
Ies la iveală detalii terifiante! Celebra balerină, dezmembrată şi dizolvată în acid sulfuric. Poliţia are un suspect
Telekomsport
Ies la iveală detalii terifiante! Celebra balerină, dezmembrată şi dizolvată în acid sulfuric. Poliţia are un suspect