Pentru Magdalena Lupan zilele trec din ce în ce mai greu, iar mâhnirea şi nefericirea şi-au pus amprenta pe faţa femeii. ”După ce că opt ani de zile am fost nevoită să stau departe de Cristina, acum nu mi se permite să o văd decât o dată pe lună. Că aşa au decis cei de la Protecţia Copilului. Păi cum este posibil aşa ceva? Este copilul meu şi locul lui este aici, lângă părinţii şi fraţii ei”, ne povesteşte femeia cu tristeţe în glas. Atât Magdalena cât şi Constantin, tatăl micuţei Cristina, spun că întâlnirile acestea rare nu-i vor apropia în niciun fel de fiica lor.
Și-au regăsit fiica după 8 ani, dar nu au voie să o vadă decât o dată pe lunăNe este dor de fetiţa noastră şi vrem să se întoarcă acasă, în sânul familiei. Vrem să o vedem mai des, să se obişnuiască şi ea cu noi. Este adevărat că vorbim la telefon de câteva ori pe săptămână, însă nu este suficient”, ne-au mărturisit părinţii fetiţei.

În urmă cu mai bine de opt ani, pe când avea numai patru anişori, Cristina Lupan, a dispărut din faţa casei.  Părinţii au căutat-o necontenit zi şi noapte, au alertat autorităţile, însă totul a fost în zadar. În luna ianuarie a acestui an, după ce i-a apărut la televizor portretul robot, o femeie şi-a dat seama că este al fetiţei pe care ea o creştea de atâţia ani. Cristina fusese găsită pe o stradă din comuna Popeşti-Leordeni şi dusă la o fundaţie. De aici a fost luată şi crescută până în prezent de o asistentă maternală. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.