În 2025, evenimentul a ajuns la a patra ediție

Acesta se va desfășura pe 30 august, la Complexul Lacul lui Binder și este clasat la un nivel competițional de 4 stele, cu 600 de puncte IWWF — imediat sub Campionatele Europene și Mondiale. Printre participanți se numără sportivi de renume mondial din țări precum Germania, Polonia,  Statele Unite ale Americii, Ungaria, Austria, Spania, Ucraina  sau România. 

Sibiu Wake Trophy, competiție unică în România, are loc în august: „Vrem ca toată lumea să afle de existența acestui sport”
Un sportiv în timpul wakeboardingului

Wakeboardingul este ușor de învățat: copiii și adolescenții pot ajunge la un nivel de bază în doar câteva sesiuni.  

Creștere vizibilă în ultimii ani a sportului în România

Sportul a crescut vizibil în ultimii ani, în România, mai ales datorită implicării Federației Române de Schi Nautic și Wakeboard, fondată în 2022. 

Până atunci, sportivi români, precum Ioana Goncea, multiplă medaliată la Mondiale și Europene — au participat la competiții internaționale fără să fi avut o federație oficială în spate. 

„Sibiu Wake Trophy este mult mai mult decât o competiție, este o experiență dedicată exclusiv sportivilor, sportivi care sunt în permanență sprijiniți și susținuți de o veritabilă comunitate al cărei unic scop este susținerea acestora pentru performanță. Prin implementarea conceptului #RidersFirst, muncim intens an după an să arătăm lumii întregi că și în România se organizează evenimente de nivel mondial.

Vrem ca toată lumea să cunoască școala noastră de campioni, locul unde toti sportivii sunt respectați și prețuiți la fel și unde învață direct de la cei mai buni din întreaga lume”, a declarat Ioana Goncea, președinta Federației Române de Schi Nautic și Wakeboard și organizatoarea Sibiu Wake Trophy. 

Efectele asupra performanței sportivilor români au fost rapide

După primele ediții ale competiției, România a bifat o primă participare la Campionatul Mondial din Thailanda, la categoria Open și o primă participare la Campionatele Europene în categoriile U14 și U18. De asemenea, România a obținut și medalii de bronz la Campionatele Mondiale și Europene, categoria Master, plus alte rezultate bune în cadrul competițiilor IWWF, aducând astfel sportivii români în topul clasamentelor generale internaționale.

De asemenea, organizatorii își doresc să atragă sprijinul mediatic și financiar pentru creșterea vizibilității sportului și evenimentului.  

„Vrem ca toată lumea să afle de existența acestui sport minunat și de rezultatele sportivilor români la nivel de top. Performanța și profesionalismul sunt valori care rezultă din prioritizarea sportivilor”, a completat Ioana Goncea. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.