Sindromul Panait

Tanar. Talentat. Bine pregatit. Corect. Inflexibil. Tinuta ireprosabila. Ambitios. Lipsit de experienta. Acestea ar fi tusele unui portret al procurorului Cristian Panait, atat de absurd trecut in nefiinta. Calitatile, multe, au fost contrabalansate tragic poate doar de lipsa sa de experienta. Care nu trebuia sa fie un defect, ci o obligatie si morala, si profesionala, pentru cei din jurul sau, de a-l ajuta sa o depaseasca printr-un parcurs rapid, dar firesc, iar nu prin socuri.
Cristian Panait a fost o promisiune pentru un sistem ruginit, jalonat de oameni cu nici nu par
a-l dori schimbat. Tanarul procuror facea parte din noua generatie, care respira greu intr-un aer statut. Prin forta lucrurilor, „lupii tineri”, cum ii numeam intr-o insemnare, au inceput acum cativa ani sa apara nu numai in pretoriul instantei, acuzand hoti de buzunare, ci si sa acceada la responsabilitati majore. Pentru unii, sansa s-a dovedit a fi o capcana, iar lipsa de experienta si dorinta ascensiunii profesionale rapide – prilej pentru „lupii batrani”, unii matusalemici si ramasi cu pregatirea de acum cinci decenii, nu de a-i ghida onest si chiar altruist, ci de a-i impinge in fata, catre primejdie, punandu-le in carca dosare prea complexe juridic si, mai ales, insidioase politic. Lasandu-i, altfel spus, daca nu sa greseasca profesional, atunci sa sara in aer calcand pe mine antipersonal cu dibacie ascunse. Unii au fost pusi la zid, altii au clacat nervos. Sindromul Panait e, de fapt, sindromul reformei in Justitie si in Parchet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE