În Singapore, pasagerii de autobuz care mănâncă, își pun picioarele pe scaune sau ascultă muzică tare pot fi amendați pe loc cu până la 350 de euro (500 de dolari singaporezi), după ce autoritățile au extins atribuțiile inspectorilor de transport.
Singapore este una dintre cele mai prospere, curate și sigure țări din lume, recunoscută la nivel global pentru dezvoltarea economică rapidă și infrastructura ultra-modernă. Ea este situat în sud-estul Asiei, chiar la extremitatea sudică a Peninsulei Malaezia, având unul dintre cele mai tranzitate porturi maritime din lume.
Începând de miercuri, 23 septembrie, inspectorii de transport și personalul autorizat au primit dreptul oficial de a emite sancțiuni și amenzi pe loc pentru aceste abateri în autobuze și stații.
Autoritatea pentru transport a orașui-stat asiatic a anunțat această măsură într-un comunicat care menționează, de asemenea, sancțiuni de până la 5.000 de dolari singaporezi (aproximativ 3.400 de euro n.r.) pentru „cele mai grave infracțiuni”, precum crearea de blocaje, pericole sau „murdărirea oricărei părți a unui autobuz public, a unui terminal de autobuze sau a unei stații de schimb”, precizează EFE citată de Agerpres.
Singapore, cea mai avansată economie din Asia de Sud-Est, are unul din cele mai moderne și controlate sisteme de transport public din regiune, având o rețea de metrou și trenuri suburbane care dispune în stații și vagoane de nenumărate camere de supraveghere.
Noile reglementări vor transforma în infracțiuni „disconfortul și comportamentul perturbator” cu intenția de a „încuraja” respectul „între pasageri”.
De asemenea, în Singapore, infracțiuni precum „vandalismul” se pedepsesc cu până la trei ani de închisoare și opt lovituri de bici, în timp ce vânzarea de gumă de mestecat este interzisă.