Singurii lideri cărora Putin le-a făcut urări de Anul Nou. Din UE, i-a transmis gânduri bune unui singur premier în funcție

 2 comentarii
Arhiva foto

În ultima zi din an, Kremlinul a publicat lista liderilor care au fost felicitați. Dintre liderii europeni, doar Viktor Orban le-a primit, apoi au fost pe listă și liderii Chinei, Indiei, Belarusului, dar și fostul premier britanic Tony Blair, scrie Corriere della sera. Despre acesta din urmă s-a descoperit recent că voia să-l aducă pe Putin la „masa principală” internațională.

„Harta prieteniilor internaționale”

Vladimir Putin a transmis urări de final de an mai multor lideri ai lumi, lista acestora fiind publicată pe site-ul Kremlinului. „O listă publică lungă, care desenează și harta prieteniilor internaționale pe care Putin simte că încă se mai poate baza. Și care se încheie, la rubrica «foști lideri străini», cu Silvio Berlusconi și fostul cancelar german Gerhard Schröder”, scriu jurnaliștii italieni de la Corriere.



Despre liderul german a scris mult presa nemțească, fostul cancelar social-democrat fiind considerat primul dintre „Putinversteher”, adică cel „dispus să-l înțeleagă pe Putin”, fost deținător de funcții importante în giganții energetici ruși (de la Gazprom la Rozneft) și prieten al acestuia.

În ceea ce-l privește pe fostul premier italian, colaboratorii lui Silvio Berlusconi au transmis imediat o declarație de distanțare, specificând că nu a fost primită „încă” nicio notă de la Vladimir Putin.

Totuși, în octombrie anul trecut, fostul premier italian se lăuda că a primit de la „prietenul său Putin” douăzeci de sticle de vodcă, cadou pe care l-a întors, oferindu-i tot atâtea sticle de Lambrusco. Mai mult, atribuia responsabilitatea pentru invazia rusă în Ucraina președintelui Zelenski, pe care Putin ar fi vrut doar să-l înlocuiască „cu oameni decenți”, mai spun jurnaliștii italieni.



În cadrul obișnuitului său briefing de presă de joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat dacă președintele le va ura „măcar” un An Nou fericit liderilor occidentali în exercițiu. „Nu, nu o va face”, a fost răspunsul, fiindcă „nu trimit ei înșiși felicitări”. „Nu avem niciun contact cu ei. Și având în vedere acțiunile ostile pe care le întreprind în mod continuu, președintele nu îi va felicita”, a mai spus Peskov, citat de Corriere. Astfel, lipsesc de pe listă șefii de stat și de guvern din Franța, Germania, Italia, UE, SUA.

Cine se află pe „lista bună” de la Kremlin

Lista este deschisă de aliatul belarus Alexander Lukașenko, și președintele Serbiei Aleksandar Vučić, adică cei mai de încredere doi prieteni ai lui Putin în Europa. Sunt prezenți și președintele Armeniei și al Azerbaidjanului.

Și apoi, în afara continentului: Bashar al-Assad al Siriei și Narendra Modi al Indiei, Recep Tayyip Erdogan al Turciei și liderul venezuelean Nicola Maduro. Lui Xi Jinping Putin îi mulțumește pentru „cooperarea sa în rezistența la presiunile externe”, și apoi urmează Raul Castro împreună cu premierul cubanez care va avea în curând o vizită oficială la Moscova.

Dintre liderii din UE, singurul menționat este prim-ministru ungar Viktor Orbán, pentru că „în ciuda situației economice, relațiile dintre cele două țări au continuat să evolueze într-o direcție pozitivă”.

Și mai sunt Silvio Berlusconi și Gerhard Schröder, care figurează alături de alți „foști”, printre care și controversatul Nursultan Nazarbaiev, fostul conducător al Kazahstanului. Pe listă mai sunt și Jair Bolsonaro, președintele Braziliei și Nguyen Xuan Phuc, președintele Vietnamului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    seaman651 01.01.2023, 16:18

    Nu cred ca are cin eva nevoie de urarile de bine ale asasinului.

  • Avatar comentarii

    AlexH 01.01.2023, 21:06

    Victor Orban nu este presedintele Ungariei. Este prim-ministru.

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!