ELCEN se află în situația de a a livra în sectoarele din București o apă care are doar 50 de grade Celsius. Aceasta este temperatura pe care o are apa când pleacă de la CET Sud, iar până la consumatori ajunge chiar și rece. Până zilele trecute, apa avea 80 de grade Celsius. La ora actuală, în sectoarele 2, 3, 4 și parțial în sectorul 5 în loc de apă caldă curge apă rece.
Datoriile ajung la 3,2 miliarde de lei, vechi de doi ani, despre care șefii de la ELCEN spun că au făcut mai multe adrese însă acești bani n-au mai fost niciodată plătiți. Banii ar fi trebuit să vină de la Primăria Capitalei, care plătește subvenții. Aceste subvenții se regăsesc doar pe hârtie, pentru că în conturile furznizorului de agent termic banii nu au intrat niciodată, informează Digi 24.
La rândul lor, ELCEN ar fi trebuit să plătească acești bani către Distrigaz, care livrează doare o part din gazul necesar pentru livrarea agentului termic.
Ioana Stoica, lider de sindicat RADET, a precizat la Digi24 că această situație nu se poate remedia până luni. „Atât timp cât ELCEN solicită banii să plătească gazul, nu o să ne dea o temperatură mai mare”, a spus Ioana Stoica. „Populația și RADET ar trebui să oprească agentul termic, pentru că decât să îi dai o temperatură la apa caldă de 40 grade mai bine nu i-o dai, pentru că noi plătim mai mult despăgubire populației decât am primi banul necesar”, a adăugat ea.
„Noi, RADET, suntem obligați să plătim diferanța populației, adică nu i-am dat temperatura și presiunea la apă caldă, suntem obligați să facem o reducere, iar noi plătim giga la prețul normal, deci nu la jumătate sau în funcție de presiune și temperatura de la CET”, a subliniat Ioana Stoica.
Ea a mai spus că „se știe de ani de zile că RADET nu își primește subvenția de la primărie, nu putem achita în continuare la ELCEN, la RADET conturile sunt blocate 100% de mai multe luni, deci funcționăm în sistem de super avarie”.
„RADET e un punct sensibil când vine frigul, când e vară nimeni nu ne dă bani pentru reparații, revizii”, a precizat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.