Șocul tarifar al SUA subliniază instabilitatea unei lumi în schimbare. Economia mondială se află într-o călătorie accidentată către o destinație necunoscută
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Spuneți-mi doar cum se vor termina lucrurile!” - Aceasta este întrebarea la care se gândesc mulți, în timp ce economia globală trece printr-o adevărată schimbare de paradigmă, care depășește cu mult anunțul privind tarifele americane care șochează în prezent piețele și întreprinderile globale.
Opinie de Mohamed El-Erian
Gândiți-vă la aceasta ca la o schimbare în „trei S” a modului în care funcționează lucrurile: structural, secular și sistemic. În această schimbare, politica conduce în mod covârșitor economia, într-un moment în care multe economii naționale sunt neobișnuit de vulnerabile la forțe externe dificile. Rolul global al Americii, odată ancorat, nu numai că se schimbă dincolo de ceea ce majoritatea directorilor executivi și a investitorilor au anticipat.
Aceasta va declanșa cu siguranță un comportament la fel de neliniștitor din partea altor țări. În doar câteva săptămâni, SUA, considerate cândva motorul fiabil al economiei mondiale datorită „excepționalismului” său, a devenit subiectul unor îngrijorări tot mai mari cu privire la „stagflație” - o combinație îngrijorătoare de încetinire a creșterii și creștere a inflației.
În loc să discute despre inovațiile interesante care stimulează productivitatea, guvernele și companiile din întreaga lume sunt preocupate de escaladarea tarifelor, de perturbarea guvernanței tradiționale și de provocarea de a finanța mai multă apărare într-o eră mai puțin sigură. În timp ce diferitele țări variază în ceea ce privește spațiul de care dispun pentru a ajusta politica și strategia, spațiul de manevră este limitat, deoarece flexibilitatea fiscală este constrânsă de nivelul ridicat al datoriilor și deficitelor.
De asemenea, există mult mai puțină încredere în capacitatea Rezervei Federale a SUA de a reduce ratele dobânzilor pentru a sprijini o creștere neinflaționistă. Aceste probleme sunt reflectate din ce în ce mai mult în sondajele privind sentimentele întreprinderilor și ale persoanelor fizice, precum și pe piețele financiare.
Încrederea întreprinderilor și a gospodăriilor din SUA a scăzut, în timp ce așteptările privind inflația pe termen lung au crescut la un nivel nemaiîntâlnit în ultimele trei decenii. Indicii bursieri S&P și Nasdaq au încheiat primul trimestru cu scăderi semnificative, iar prețul aurului, tradiționalul refugiu, a crescut de la un nivel record la altul.
Subperformanța acțiunilor americane în raport cu cele europene a fost uimitoare. În timp ce piețele sunt îngrijorate de pierderea excepționalismului economic al SUA, Europa se află în pragul unei transformări economice, pe măsură ce Germania răspunde „momentului Sputnik”, profitând de spațiul său fiscal relativ mai mare.
Lăsând la o parte deficiențele structurale de lungă durată, investitorii au îmbrățișat brusc perspectiva ca cea mai mare economie europeană să conducă un proces la nivel continental de creștere a cheltuielilor pentru apărare și infrastructură, precum și un efort mai serios de a reduce decalajul de inovare față de China și SUA.
În timp ce majoritatea ar fi de acord că drumul imediat al economiei globale va fi și mai dificil, este greu de prezis încotro se îndreaptă toate acestea. Într-adevăr, am încercat recent să fac acest lucru, bazându-mă pe înțelepciunea colectivă a mai multor economiști și analiști de piață pe care îi respect. Pentru a obține claritate, am schițat două destinații opuse.
Una a fost o reconfigurare în stilul Reagan-Thatcher printr-un proces de distrugere creativă, care să ducă la economii mai eficiente, sectoare guvernamentale raționalizate, o creștere globală mai echilibrată și un sistem comercial mai echitabil. Pe scurt, o configurație mult mai favorabilă exploatării promisiunilor de productivitate ale inovațiilor interesante în domeniul inteligenței artificiale, roboticii, științelor vieții și altele.
Celălalt scenariu este acela în care relațiile economice și financiare esențiale se rup în loc să fie refăcute. Dinamica stagflaționistă asemănătoare cu cea observată în SUA în timpul lui Jimmy Carter devine din ce în ce mai greu de înlăturat. Înarmarea comerțului și a finanțelor internaționale devine mai degrabă regula decât excepția.
Și, în lipsa unei crize profunde care să amenințe cu o depresiune globală multianuală, există puține perspective pentru tipul de coordonare a politicilor internaționale necesare pentru abordarea provocărilor comune, cum ar fi problemele de mediu și standardele pentru inovații. Atunci când colegii mei au analizat probabilitățile acestor două scenarii, nu a existat niciun grup de răspunsuri.
În schimb, acestea au variat de la 80/20 în procente relative la 20/80. Din păcate, acest lucru este realist. Economiile occidentale se confruntă cu o schimbare masivă de regim, a cărei evoluție durează mai mulți ani.
Efectele, deși incerte, sunt susceptibile de a fi de mare amploare. În loc să aștepte clarificări și să spere într-o revenire a mediei, companiile și guvernele din întreaga lume trebuie să accepte faptul că operează acum într-o economie globală aflată într-o călătorie plină de hopuri către o destinație necunoscută.
Pentru a prospera într-o lume a schimbărilor structurale multianuale, trebuie să accepte incertitudinea și volatilitatea în loc să fie paralizate de acestea și trebuie să adopte un grad de umilință, reziliență și agilitate care poate depăși cu mult ceea ce sunt obișnuiți. În afară de aceasta, nu există răspunsuri comune și nici soluții simple. Este, într-adevăr, o lume nouă și una tulburătoare.
