Un accident feroviar a avut loc, la câțiva kilometri de Timișoara, în comuna Pădureni, după ce un șofer a încercat să treacă linia de cale ferată exact în momentul în care trenul se apropia.
Șoferul nu a mai avut timp să treacă și a fost lovit în plin de trenul care mergea de la Timișoara la Moravița și care transporta 30 de călători, conform Opinia Timișoarei.
Șoferul mașinii care rămăsese încarcerat între fiarele autoturismului a fost scos de pompieri și predat, în stare de inconștiență, echipajului SMURD care l-a transportat de urgență la spital.
Potrivit Banatul Azi, starea șoferului autoturismului este gravă.
„În urma impactului a rezultat doar o victimă – șoferul autoturismului, care a fost preluat inconștient de către un echipaj SMURD. Călătorii din automotor nu au necesitat îngrijiri medicale. La locul accidentului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de intervenție, 2 echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și 14 pompieri. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD, însă nu a fost nevoie de intervenția acestuia”, a anunțat ISU Timiș.