Un transport de aparate de cafea noi, în valoare de peste 170.000 de euro, s-a transformat într-un caz de poliție cu răsturnare de situație. Un șofer român de TIR a reclamat că a fost jefuit într-o benzinărie din Slovacia, dar ancheta a scos la iveală o altă poveste.
Cuprins:
Șoferul român, în vârstă de 28 de ani, a parcat camionul în jurul orei 19.00, lângă o benzinărie din Lučenec, un oraș situat în sud-centru Slovaciei, în regiunea Banská Bystrica. Atunci când s-a trezit, a spus că marfa dispăruse.
Personalul benzinăriei a fost cel care a alertat poliția, iar românul le-a declarat polițiștilor că transporta peste 570 de cafetiere din România spre Polonia. Vehiculul fusese însă parcat într-o zonă pe care camerele de supraveghere nu o acopereau.
„Potrivit informațiilor preliminare, au fost furate peste 570 de cafetiere, iar prelată camionului a fost tăiată”, a declarat Petra Kováčiková, purtătoarea de cuvânt a Poliției Regionale din Banská Bystrica.
Pe prelată fusese tăiată o gaură de aproximativ trei metri pe un metru, iar în interior nu mai era nimic - doar o cutie goală de cafetieră. „Este imposibil să nu fi auzit nimic. Noi, șoferii, ne trezim imediat la orice mișcare”, a spus un camionagiu maghiar, potrivit publicației slovace Noviny.sk.
De la început, povestea nu i-a convins pe anchetatori, iar verificările au arătat că TIR-ul ajunsese în Slovacia gol. Șoferul a fost audiat, iar camionul și zona au fost cercetate amănunțit.
În cele din urmă, românul a recunoscut că a mințit. Le-a predat voluntar polițiștilor două cuțite cu care tăiase el însuși prelata și a admis că furtul nu avusese loc în Slovacia.
„Poliția din Lučenec a deschis o anchetă penală pentru distrugere de bunuri și furt”, a declarat Kováčiková.
Autoritățile slovace vor transmite acum dosarul către colegii din Ungaria și România, pentru continuarea anchetei. Între timp, șoferul de TIR român a fost eliberat.