Șoferița beată care a ucis o prietenă și a rănit alte trei, în Neamț, acum 4 ani, a fost condamnată cu suspendare

 36 comentarii
Arhiva foto

Femeia care a produs, în 2019, accidentul cu patru victime, dintre care una a murit, a fost condamnată la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare, a decis Tribunalul Piatra Neamț, potrivit portalului de știri regional ZCH.

Tânăra, care avea 25 de ani la momentul producerii accidentului, a fost găsită vinovată de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, de către judecătorii de la Judecătoria Piatra Neamț.

Pedepsele pentru fiecare faptă au fost contopite și a rezultat o condamnare de 2 ani și două luni de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.

Femeia trebuie și să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității. Într-o hotărâre civilă, pe lângă cea penală, rudele victimelor au primit despăgubiri importante. Trei persoane vor fi despăgubite cu câte 225.000 de lei, iar una cu 90.000 de lei, în total asiguratorul urmând să achite 2.790.000 de lei. Decizia Judecătoriei Piatra Neamț nu este definitivă.

Accidentul pentru care a fost condamnată șoferița a avut loc pe 1 decembrie 2019, în localitatea Turturești, Neamț. Pe fondul consumului de alcool și al vitezei excesive, tânăra a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga, a distrus gardul unei gospodării pe o lungime de 10 metri și s-a oprit cu mașina într-un copac.

În mașină erau pasagere patru femei de 18, 28, 48, respectiv 52 de ani. În urma impactului violent, pasagerele au fost rănite, iar una dintre femei a decedat după accident.

Cercetările au stabilit că la momentul accidentului, șoferița era sub influența alcoolului, rezultatul la probele de sânge fiind de 1,50 grame la mie la ora 2:00 și 1,33 grame la mie peste o oră. Expertiza a concluzionat și că mașina a rulat cu o viteză de circa 112 km/h pe un sector de drum cu limitare la 50 km/h.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (36)
  • Avatar comentarii

    Gore23 18.09.2023, 15:10

    Așa e în penal, se aplică legea mai favorabilă, aici nu se punea problema de închisoare cu executare.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 18.09.2023, 15:23

    Ce nebunie e asta când bei să te urci la volan? Te crezi zmeu sau ce? Nicio circumstanță nu ar trebui acceptată atunci cand e vorba de accidente auto cu victime pe fondul vitezei, conducerii sub influența aloolului sau a drogurilor !!!!!

  • Avatar comentarii

    Octavian96 18.09.2023, 15:35

    S-a servit justitia cu 2 ani de inchisoare pentru OMOR ....

  • Avatar comentarii

    Vruum 18.09.2023, 15:35

    "Legea mai favorabilă"...? Adică liber la omorât oameni cu mașina... Frumos, n-am ce zice. România își iubește locuitorii.

  • Avatar comentarii

    radutatii 18.09.2023, 15:58

    Mai exact si doua luni. Cu suspendare!

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!