Facturile la electricitate ar putea scădea cu 10-15% în medie, dacă certificatele verzi și contribuția de cogenerare ar fi plătite de la bugetul de stat, nu de către consumatori, a declarat Dumitru Chiriță, șeful ANRE.

La un consum mediu anual de 50 TWh, la nivel naţional, efortul bugetar pentru a susţine certificatele verzi ar fi de 3,2 miliarde de lei pe an, iar, pentru contribuţia de cogenerare, un miliard de lei. Deci, în total 4,2 miliarde de lei pentru un an. Dacă vom face acest lucru pentru o jumătate de an, este vorba de 2,1 miliarde de lei.

Dumitru Chiriță:

Certificatele verzi se acordă pentru susținerea producției de energie regenerabilă, în vreme ce contribuția de cogenerare se acordă pentru termocentralele eficiente energetic.

26 de companii investigate

Șeful ANRE a mai spus că investighează 26 de companii pentru manipularea pieței, iar amenzile ar putea fi între 5% și 10% din cifra de afaceri a acestora.

Acesta a mai spus că ANRE se aștepta ca prețurile să crească după liberalizare, dar nu la nivelurile la care sunt acum.

Piața energiei a fost complet liberalizată de la 1 ianuarie 2021, iar cea a gazelor de la 1 iulie 2020.

Facturile au explodat

Prețurile energiei și gazelor au explodat recent pe bursele de profil, ceea ce mai departe s-a reflectat în facturile consumatorilor.

Presa a scris de companii care au crescut prețurile la energie și gaze, chiar dacă acestea aveau contracte în derulare cu preț fix.

Virgil Popescu, ministrul energiei, a declarat luni că prețurile energiei ar fi crescut chiar dacă liberalizarea nu ar fi fost făcută, deoarece România este conectată cu piețele din Uniunea Europeană.

Soluția statului: compensare parțială a facturilor

Guvernul României pregătește o schemă de compensare a facturilor la energie cu 18 bani pe fiecare kWh pentru românii care folosesc lunar între 30 și 200 kWh.

De asemenea, se va compensa 25% din factura la gaze, dacă consumul se află între anumite plaje.

Cel mai probabil, această ordonanță va fi adoptată luni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.