Conform cercetării realizate la solicitarea Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, şomajul este principala problemă a românilor, 32% dintre respondenţi plângându-se de lipsa locurilor de muncă. Criza financiară a fost invocată de 30% dintre respondenţi ca fiind „cea mai importantă problemă cu care se confruntă România”, în timp ce veniturile mici ale populaţiei au fost indicate de 16%, iar sărăcia de 11%.

Corupţia şi hoţia sunt pe treapta a patra între problemele românilor, cu 11% dintre răspunsuri, în timp ce problemele din justiţie au fost reclamate de 3% din eşantionul sondajului. Şi politicienii se află în atenţia directă românilor, potrivit cercetării, 9% dintre respondenţi indicând „calitatea slabă a clasei politice”, cu circa o lună înainte de alegerile europarlamentare.

De asemenea, mai mult de jumătate dintre români, 59%, constată că nivelul lor de trai se înrăutăţeşte, în timp ce 8% simt o îmbunătăţire a calităţii vieţii, conform cercetării sociologice Gallup.

Opinia despre evoluţia generală a ţării este cea mai pesimistă, potrivit sondajului de opinie. 85% dintre respondenţi s-au arătat nemulţumiţi de „felul în care merg lucrurile în România în prezent”, în timp ce 13% s-au declarat mulţumiţi.

Sondajul Gallup a fost realizat pe un eşantion de 1.116 persoane, cu vârsta de cel puţin 18 ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.