„Testarea la revenirea în școală pe baza achiziției unor teste non-invazive este esențială”, a declarat Sorin Cîmpeanu după ședința de Guvern, potrivit imaginilor difuzate pe contul de YouTube al Executivului.
Beneficiind de decizia anunțată de premier, prin care în sfârșit vom putea organiza testarea în școli, având teste non-invazive, vom putea să facem această testare în masă la revenirea în școli.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu
„Îmi este greu să cred că părinții nu vor fi de acord (n.red. cu testarea copiilor) în condițiile în care testele sunt non-invazive, dar dacă totuși nu vor fi, atunci elevul trebuie ținut în izolare 14 zile, să nu intre în comunitate, dacă a prezentat simptome specifice sau dacă a fost contact al unui coleg confirmat”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.
Întrebat cine va testa elevii, ministrul educației a spus că „la limită, pot fi și auto-administrate”, în cazul în care „este vorba despre testele de salivă”.
Afirmațiile lui Sorin Cîmpeanu au fost făcute în contextul în care Guvernul a anunțat, joi seară, măsurile care vor fi aplicate la nivel național, în urma propunerilor făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Printre restricții, se numără carantina de noapte de la ora 20.00 și magazine închise de la ora 18.00 în weekend, în localitățile în care rata de infectare depășește pragul de 4.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro