Șantierele pentru Autostrada Unirii (A8) și Autostrada Transilvaniei (A3) nu se închid, a precizat ministrul.

„Am văzut și eu de ieri începând această știre, care mi-a fost și mie trimisă, rostogolită și prezentată în diverse moduri. Am vorbit și ieri și am vorbit și în această dimineață cu patronul, director general ce e domnul Umbrărescu, și pot să vă spun următorul lucru – și am vorbit și cu beneficiarul, în cazul nostru CNAIR: cine a scos această știre este același cont, site, care a mai scos o minciună în urmă cu aproape un an. Minciuna cu ceasul meu care e de zeci de mii, sute de mii de euro. Sunt aceiași. E la fel de falsă”, a spus Grindeanu la ceremonia de semnare a contractului pentru proiectarea și execuția lotului 2 al Centurii Metropolitane Cluj.

„Astăzi, când vorbim, sunt peste 7.000 de oameni pe șantierele gestionate de UMB. Peste 7.000 de oameni lucrează. Am discutat, n-are niciun fel de planuri și ce se prezenta acolo, de restructurare, de eficientizare și retragere de pe unele șantiere UMB. Repet, am vorbit și aseară și am vorbit și azi dimineața, fiindcă am văzut-o rostogolită în buclă această știre falsă”, a adăugat el.

Grindeanu a mai anunţat că a fost semnat contractul pentru construcţia celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca, în lungime totală de 40 de kilometri, dintre care 23 de kilometri de drum naţional nou. Contractul în valoare de 4,72 miliarde de lei, fără TVA, este derulat de Primăria Cluj-Napoca.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.