Vântu a fost oprit de de poliţişti în localitatea Goleşti, din judeţul Vrancea fiind acuzat că a condus cu 104 kilometri pe oră. Omul de afaceri a rămas fără permis şi a fost amendat şi cu 640 de lei.
"Pe DN2 (E 85), în localitatea Goleşti, a fost identificat V. Sorin Ovidiu, în timp ce conducea un autoturism Audi cu viteza de 104 kilometri la oră. I-a fost aplicată sancţiune contravenţională de 640 de lei, fiindu-i totodată suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile", a declarat comisarul-şef Alexandru Cara, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vrancea.
Omul de afaceri a fost închis timp de un an fiind acuzat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Fostul patron al postului Realitatea TV a fost eliberat pe 1 mai din Penitenciarul Jilava.