Mergi direct la conținut »
Spionaj industrial la  E.On Moldova. Un fost director a vândut bazele de date cu clienți iar acum a recunoscut în fața procurorilor DIICOT
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Spionaj industrial la E.On Moldova. Un fost director a vândut bazele de date cu clienți iar acum a recunoscut în fața procurorilor DIICOT

Spionaj industrial la E.On Moldova. Un fost director a vândut bazele de date cu clienți iar acum a recunoscut în fața procurorilor DIICOT

Un șef din cea mai mare companie de distribuție a energiei este învinuit de spionaj în favoarea unor firme private. Fost coordonator al E.On Moldova, acesta a copiat bazele de date cu clienți din mai multe județe, pe care le-ar fi vândut patronilor unor companii care desfășurau activități de verificare a instalațiilor de gaze. Spionul de ocazie a transferat neautorizat datele în zilele de duminică, când colegii săi nu lucrau decât în cazul unor avarii. Omul a încheiat cu DIICOT un acord de recunoaștere a vinovăției, după ce ancheta procurorilor a fost sprijinită și de o firmă de detectivi particulari din București.

De Mihai Niculescu,

Bazele de date cu informaţii confidenţiale despre 100.000 de români au fost scoase pe ascuns din companie, care a aflat întreaga poveste după ce a apelat la detectivi particulari care să investigheze cazul de spionaj industrial. Șeful din E.On oferise bazele de date unor foşti colegi, care au firme private de verificare a instalaţiilor de gaze şi care, în baza informaţiilor primite, voiau să îşi extindă portofoliul de clienţi, relatează ziaruldeiasi.ro.

Scurgerile de informații s-au produs începând cu 2015, la Delgaz Grid, fostă E.ON. La acel moment, cel despre care reprezentanţii companiei aveau să afle că îi spionează, Gheorghe M., era coordonator administrare SAP, având acces la întreaga bază de date cu clienţii companiei. Până să facă plângere, reprezentanţii Delgaz au efectuat o analiză prin intermediul Departamentului de Investigaţii Speciale şi Integritate din cadrul companiei, mai apoi apelând la o firmă de detectivi particulari din Bucureşti. Aşa au aflat că acesta are o relaţie apropiată cu alţi afacerişti din breaslă, care deţin firme de verificare a instalaţiilor de gaz cu sediul în judeţul Iaşi, însă care voiau să se extindă în toată ţara.

Pe 1 martie 2016, E.ON Distribuţie Moldova, care încă nu îşi schimbase numele, a formulat plângere împotriva directorului acuzându-l de acces ilegal la un sistem informatic. Verificările realizate de procurori au relevat că individul nu doar că accesase de câteva zeci de ori baza de date în scop personal, ci şi copiase informaţii confidenţiale despre sute de mii de români. Datele secrete au fost oferite către doi oameni de afaceri din Iaşi, cu care, potrivit unui raport al firmei de detectivi particulari angajată de E.ON, Minea ar fi avut „relaţii strânse“. Cele mai multe date informatice au fost copiate în zilele de duminică, când, cu excepţia intervenţiilor la avarii, angajaţii companiei nu lucrează.

Un român n-a știut că a câștigat 3,7 milioane de euro la loto! Cum a aflat întâmplător, după trei săptămâni
Recomandări

Un român n-a știut că a câștigat 3,7 milioane de euro la loto! Cum a aflat întâmplător, după trei săptămâni

Transfer de date confidențiale

Afaceriştii Ioan L. şi Matei B. Ar fi fost beneficiarii bazelor de date. Aceştia controlează, direct sau prin interpuşi, mai multe firme care activează pe piaţa de energie, mai exact în zona serviciilor de reverificare a instalaţiilor de gaz, casnice sau industriale.

Persoanele intenţionau să îşi extindă aria geografică de activitate, în sensul deschiderii de puncte de lucru sau societăţi comerciale noi în alte judeţe din ţară, în special din Transilvania. Pentru a beneficia de un avantaj substanţial în extinderea pieţei serviciilor prestate, numiţii, cunoscând faptul că E.ON Distribuţie România S.A. deţine o bază de date foarte bine documentată cu privire la datele personale ale clienţilor companiei, a adreselor acestora, a datei la care o anumită instalaţie de distribuţie de gaze naturale trebuie reverificată şi reautorizată, conform normativelor în vigoare, precum şi numerele de telefon ale clienţilor, l-au determinat pe inculpatul M. Gheorghe să interogheze sistemul informatic SAP ISU şi să extragă din acesta, prin transfer neautorizat, date confidenţiale care să servească intereselor economice ale companiilor controlate“, se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat între Gheorghe M. şi DIICOT.

Tragedia de la Timișoara. Ofițer ISU: 'Ni s-a cerut să păstrăm secretul în privința echipajelor care au intervenit în primele zile în bloc și s-au contaminat!'
Recomandări

Tragedia de la Timișoara. Ofițer ISU: 'Ni s-a cerut să păstrăm secretul în privința echipajelor care au intervenit în primele zile în bloc și s-au contaminat!'

Potrivit aceluiaşi document, Minea ar fi copiat fără drept datele personale a 104.357 clienţi, în special din Transilvania, acolo unde afaceriştii ieşeni voiau să se extindă. Baza de date copiată conţinea nume ale clienţilor, adrese de domiciliu, numere de telefon, date de consum, locuri de consum, precum şi date despre inspecţii, revizii, instalaţii sau reconectări.

Conducerea Delgaz și Ghorghe M. au refuzat să ofere un punct de vedere, arată sursa citată.


Citește și: 10 protestatari, ridicați de jandarmi la Topoloveni, în timpul unei vizite a lui Liviu Dragnea. Explicațiile Jandarmeriei Argeș


 

Close
Închide
  Close