Stadiul lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență Iași

Reprezentanții Ministerului Sănătății au fost pe șantierul unității medicale în data de 4 iunie, iar lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași „avansează conform planului”.

„În această etapă, pregătim terenul pentru realizarea unei fundații solide, esențiale pentru viitorul spital. Din punct de vedere tehnic, această activitate presupune execuția incluziunilor rigide, cunoscute și sub denumirea de piloți”, se precizează pe pagina de Facebook și pe site-ul Spitalului Regional de Urgență Iași.

Este necesară realizarea a peste 22.000 de piloți pentru respectarea normelor de proiect, iar în prezent gradul de execuție a depășit 25%.

„Fiecare incluziune utilizează aproximativ 1 m³ de material, la o adâncime medie de 8 metri. Deoarece proiectul include niveluri de subsol, sunt necesare și lucrări de sprijinire, care presupun forarea și armarea a peste 1.000 de piloți”, potrivit sursei citate.

Iar după finalizarea lucrărilor de îmbunătățire a terenului va urma „execuția pernei de transfer, precum și etapele de armare, cofrare și turnare a radierului”.

„Lucrările se desfășoară conform graficului de execuție, iar finalizarea acestor etape este prevăzută pentru ultima parte a acestui an”, au mai transmis reprezentanții unității medicale.

Lucrări la Spitalul Regional de Urgență IașiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Spitalul Regional de Urgență Iași este cel mai important proiect de infrastructură medicală din Moldova, destinat să ofere servicii medicale moderne pentru o populație de peste 4 milioane de locuitori.

Date tehnice principale: suprafața totală a terenului -120.000 mp; amprenta la sol a clădirii – 27.340 mp; regim de înălțime – P+5 etaje; heliport medical pentru urgențe majore. De asemenea, viitorul spital va avea: 850 de paturi pentru pacienții internați; 60 de paturi urgență, 30 chirurgie zi, 15 pentru îngrijire medicală de zi; 63 de spații pentru servicii de diagnostic și tratament.

Valoarea totală a proiectului este de 3,23 miliarde lei, iar lucrările sunt realizate de grupul turcesc CCN.

La Spitalul Regional de Urgență Craiova se toarnă placa etajului 2

Și la Spitalul Regional de Urgență Craiova lucrările de execuție continuă în conformitate cu graficul aprobat.

„Un moment important al evoluției lucrărilor este turnarea plăcii etajului 2, reper care confirmă ritmul foarte bun de execuție din șantier. Clădirea începe deja să se ridice și să devină vizibilă la scară reală. Vorbim despre cea mai mare clădire medicală construită în România în ultimele decenii și una dintre cele mai ample investiții publice aflate în execuție în acest moment”, se precizează și pe pagina de Facebook a Spitalului Regional de Urgență Craiova.

Lucrări la Spitalul Regional de Urgență CraiovaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Reprezentanții unității medicale mai susțin că: „În fiecare lună, progresul din teren este vizibil: structuri executate într-un ritm susținut; mobilizare consistentă de resurse și utilaje; coordonare permanentă între echipele tehnice. Astăzi, SRU Craiova nu mai este doar un plan sau o randare pe hârtie. Este un proiect care prinde contur, iar ritmul actual arată clar că lucrurile merg înainte”.

Spitalul Regional de Urgență Craiova va deservi întreaga regiune de sud-vest și va avea o infrastructură pregătită pentru cele mai critice cazuri: 807 paturi, 19 săli de operație, bloc operator ultramodern, imagistică de înaltă performanță, heliport.

Spitalul va fi dotat cu echipamente de top: 3 RMN-uri, 4 CT-uri, 5 angiografe și o secție ATI construită conform celor mai exigente standarde europene.

Valoarea investiției este de 3,6 miliarde lei. Pentru construcția propriu-zisă a spitalului, contractul a fost câștigat de asocierea Construcții Erbașu (lider), Concelex, Con-A Operations și Bog’Art.

Contractul pentru începerea lucrărilor de execuție la Spitalul Regional de Urgență Cluj a fost semnat pe 12 mai

În ceea ce privește Spitalul Regional de Urgență Cluj, contractul pentru începerea lucrărilor de execuție a fost semnat pe 12 mai 2026, la Palatul Victoria. Proiectul va transforma fundamental accesul la servicii medicale moderne din Regiunea Nord-Vest. Contractul semnat include: construirea clădirii principale a spitalului; realizarea heliportului și a parcului fotovoltaic; instalarea echipamentelor medicale grele; amenajările exterioare; conectarea completă la utilități; infrastructura rutieră DN1/E60.

„Valoarea investiției pentru aceste lucrări este de 1,79 miliarde lei fără TVA, durata de execuție fiind de 40 de luni, iar garanția lucrărilor de 120 de luni. Investiția totală pentru construcția spitalului depășește 3,3 miliarde lei”, a transmis Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Contractul a fost câștigat de asocierea condusă de firma turcă CCN.

Spitalul va avea 849 de paturi, 106 vor fi pentru ATI, inclusiv pediatrie, neonatologie şi unitate pentru arşi, 12 paturi sunt pentru arşi, 34 pentru spitalizarea de zi, 71 de cabine ambulatorii organizate pe unsprezece clinici. Blocul operator va fi compus din 22 de săli de operație ultramoderne.

Clădirea principală a spitalului va avea opt niveluri, cu o suprafaţă construită de aproximativ 32.000 de metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 177.000 de metri pătraţi, iar împreună cu clădirile tehnice şi amenajările exterioare vor fi 184.000 de metri pătraţi. Capacitatea estimată a spitalului este de aproximativ 4.200 de utilizatori simultan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.